Toamna băimăreană – o sărbătoare cu gust de castane
Ultima săptămînă de septembrie este una deosebită în Baia Mare. De 21 de ani băimărenii celebrează în această perioadă Sărbătoarea Castanelor. Da, Baia Mare este unul din puținele locuri din Europa în care cresc castane comestibile (mă să fie, 4 cuvinte ce încep cu aceeași literă – o fi fiind ceva figură de stil).
Inițial Sărbătoarea Castanelor se întindea pe parcursul unui weekend, în ultimii ani însă aceasta a fost încadrată în evenimentul Toamna Băimăreană. Astfel băimărenii au parte de o săptămînă întreagă de evenimente care mai de care.
Avem expoziții, tîrguri, recitaluri, piese de teatru, concursuri sportive, lansări de carte etc. E foarte bine că se organizează, păcat că majoritatea au loc la ore destul de puțin accesibile pentru poporul proletar.
Un alt aspect important e locul de organizare al evenimentelor. Pe vremuri acesta era destul de concentrat. Rezultatul era o îmbulzeală groaznică din cauza căreia ți se făcea lehamite să ieși din casă. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, iar evenimentele s-au mai diversificat.
Am ajuns să avem lucruri interesante în locuri diferite ale orașului. Referitor la concerte, în acest an vom avea două scene cu stiluri muzicale diferite. Păcat că vin aceeași trupe de fiecare dată.
Sînt atîtea formații faine în România, mai puțin promovate ce-i drept, pe care nu le-am văzut niciodată în Baia Mare. Din păcate cererea determină în acest caz oferta, prin urmare lucrurile nu se vor schimba prea curînd în acest sens.
Pînă una alta, dragi băimăreni, vă urez să aveți sărbători frumoase, iar pe voi, cei din alte județe, vă așteptăm cu drag în ospeție!
Actualizare 26 septembrie
Mi-am dat seama că nu am publicat nici o informație despre concertele care vor avea loc pe cea de-a doua scenă la Sărbătoarea Castanelor. Și dacă tot mi s-au cerut niște recomandări legate de evenimente, am decis să împart și capra și varza.
V-aș fi recomandat să mergeți la piesa de teatru Butoiul cu praf şi pulbere, mai ales că intrarea a fost liberă. Din păcate spectacolul a avut loc deja, dar sînt sigur că se va mai juca în această toamnă (am scris mai multe în acest articol).
Puteți să mergeți însă la The Improvers Show – un spectacol de improvizație care se bucură de mare succes în rîndul băimărenilor. L-am văzut de două ori și am rîs cu poftă. Evenimentul promite, mai ales că va fi organizat înt locații inedite.
Vineri m-aș duce la recitalul Pasărea Colibri din Centru Vechi, avînd în vedere că sînt un iubitor al genului. Cu cei patru membri ai trupei pe scenă, concertul promite să fie cel puțin interesant. Pe cealaltă scenă i-aș vedea pe băieții de la Vița de Vie, deși nici aceștia nu sînt ce-au fost odată.
Sîmbătă opțiunile sînt destul de limitate. Singurii care-mi fac cît de cît cu ochiul ar fi trupa Taxi pe care i-aș vedea de dragul albumelor mai vechi și Paula Seling care are o voce superbă, plus că e băimăreancă de-a noastră.
Duminincă am să merg neapărat la recitalul folcloric susţinut de orchestra Lăutarii și maestrul Nicolae Botgros. I-am văzut o singură dată pînă acum în concert și au fost fenomenali, plus că-s basarabeni de-ai mei. Seara m-aș duce să o ascult pe Loredana și poate pe Ștefan Bănică.
Castane turcesti cu must unguresc> Sarbatoarea baimarenilor 🙂
Globalizare, frate. Din cîte știu, mustul e cît se poate de românesc. Poate te refereai la kurtos kalacs?
Buna ziua 🙂
Si sarbatoarea castanelor e totaia sau nu?
ma scuzatz 🙂
„Inițial Sărbătoarea Castanelor se întindea pe parcursul unui weekend, în ultimii ani însă aceasta a fost încadrată în evenimentul Toamna Băimăreană. Astfel băimărenii au parte de o săptămînă întreagă de evenimente care mai de care.”
m-am lamurit ca am mai citit o data. no. 😀
Ma! Kurtos __Kalacs__!
Si ca un feedback la articol, as fi apreciat cateva recomandari din program.
Janos, ți-am urmat sfatul și am postat niște recomandări legate de program 🙂
Am vazut, mult respect!