Omul alb și calul negru… sau ce am făcut recent pentru prima dată
Dragilor, am lipsit ceva vreme de pe blog și îmi cer scuze pentru acest lucru. Să știți însă că au fost absențe motivate, aprobate de Consiliul Concediilor Extraordinare și al Experiențelor Inedite (cu parafă și tot ce trebuie).
Așa cum vă anunțam în articolul trecut, am fost plecat în concediu, am călătorit 10 zile ce au alcătuit cel mai fain concediu pe care l-am avut vreodată. Am revenit cu torba plină de idei și impresii pe care o să vi le împărtășesc în articolele următoare.
Și dacă tot vă întrebam ce ați am făcut recent pentru prima dată, cred că ar fi frumos să vă spun ce am reușit eu la acest capitol în săptămîna care a trecut. Așadar fac o pauză de la unsul cu crema după plajă și încep să enumăr.
1. Am călătorit jumătate de țară pentru o piesă de teatru. E vorba bineînțeles de Faust-ul lui Purcărete pentru care am mers la Sibiu. Nici nu știu cum să descriu experiența: un uber-mega spectacol care m-a lăsat cu gura căscată.
A fost cea mai intensă experiență teatrală pe care am trăit-o vreodată. O să încerc să scriu mai multe dacă reușesc să-mi găsesc cuvintele, pînă una alta, pentru mine piesele de teatru se vor împărți de acum în două categorii: Faust și restul.
2. Am cîntat pe stradă în Sibiu. Îmi doream să încerc demult acest lucru și uite că ocazia mi s-a oferit cînd mă așteptam mai puțin. Mă plimbam prin Piața Mare a doua zi după spectacol cînd am observat un băiat și o fată cîntînd la chitară.
Am mers la ei și i-am întrebat dacă putem cînta ceva împreună. Răspunsul a fost afirmativ așa că am încercat-o și pe asta, ba chiar am reușit să adunăm și ceva bănuți (bineînțeles că banii din pălărie le-au rămas lor).
3. Am înotat în Dunăre în zona Cazanelor Mari. În dreapta stîncă, în stînga la fel, la mijloc apele Dunării și o priveliște cum nu credeam că există în România. Vă spun, e un lucru pe care trebuie să-l facă fiecare măcar o dată în viață.
4. În drum spre Timișoara ne-a ieșit în care un club de echitație. Am profitat de ocazie și am călărit un cal negru ca pana corbului, aceasta fiind prima mea experiență de acest gen într-un mediu amenajat.
Acestea ar fi pe scurt lucrurile inedite pe care le-am făcut (pentru o săptămînă eu zic că e destul de bine). Revin cu detalii, poze și video din locurile frumoase pe care le-am vizitat. Între timp puteți găsi aici traseul pe care l-am urmat.
Ai umblat, nu glumă, și sunt sigură că a meritat, fiindcă amintirile sunt ceva de neprețuit.
Foarte frumos calul, dar după ce-am aterizat de pe unul, nu mai vreau să-i văd în fața ochilor :).
Aștept păreri despre Transalpina. Cum și eu am fost în Petroșani acum vreo săptămână, am vrut să facem un ocol și să ne întoarcem pe acest drum, dar cum am reușit să ne pornim doar pe la 6 după-masa, am parcurs doar porțiunea dintre Petroșani și Sebeș. A foarte frumos, dar am înțeles că porțiunea cealaltă, cea care străbate crestele munților te lasă fără suflare.
Doar atat? Pai eu astea le-am facut pana la 5 ani. Nu stiu cum sa-ti zic, dar esti cam meinstrim.
Chiar eram curios ce impresie ti-a lasat, n-am mai apucat sa vorbim dupa spectacol. Si chiar eram curios cine sunt cei care arunca superlative despre spectacol. Eu sunt impartit, unele chestii gen artificiile si fetele alea cu tzatze din plastic mi s-au parut kitchoase, altele mi-au placut foarte mult vizual, mai ales ca am stat in primul rand, o premiera pentru mine, si am vazut detalii pe care poate nu le-as fi prins din spate. Ce e sigur e ca pun suflet in spectacol, m-a emotionat la sfarsit cand am vazut-o pe ofelia popii ca i-au dat lacrimile. Over all, spectacolul a fost o experienta interesanta si l-as recomanda si eu altora. Doar ca n-as crea asteptari imposibil de atins, mai ales in Romania. A, sa nu uit de aerul absolut infect, nu as recomanda nimanui spectacolul care are probleme cu plamanii. Oricum, e cultura de calitate la un pret de nimic, chiar ma gandeam ca am stat in primul rand pt 10 dolari. salutari din bucuresti.
Asta numesc eu o vacanta reusita. Un om care stie ca si tarisoara asta are multe de oferit. Foarte bine ca ati ales aceasta tara pentru concediu.
Cristina, a fost într-adevăr superb. Am oprit de mai multe ori pentru a admira peisajul și am făcut și o drumeție scurtă.
Revin cu poze și video în una din zilele următoare 🙂
Andrei, mă bucur că mi-ai găsit blogul 🙂 Ai dreptate, au fost lucruri care mi-am plăcut, dar și aspecte care pot fi îmbunătățite.
Per ansamblu însă piesa e o experiență care merită trăită. Revin cu detalii în articolul următor 🙂
Robi, timp de o săptămînă am găsit peisaje și locuri de o frumusețe care nu credeam că există în România.
Deci, da, avem ce vedea chiar aici, la noi în țară 🙂 La acest capitol stăm foarte bine, mai rău cu alte aspecte (drumuri, servicii, atitudine etc.) Voi detalia în articolele următoare.