O vizită nocturnă în Pădurea Spînzuraților

Ți s-a întîmplat vreodată să cauți un lucru și acesta să-și găsească singur calea spre tine? Mie mi s-a întîmplat recent cu o carte care a dat pur și simplu buzna în viața mea. Să vă povestesc cum a fost.

E o noapte caldă de decembrie. Satul moțăie obosit sub păvaza unui cer plin de stele scînteietoare. Casele clipesc adormite cu geamuri gălbui înrămate de luminițe multicolore. ”Mîine anul se înnoiește” îmi șoptesc ele tainic în întuneric.

Lătră cîinii. O lună de un galben spălăcit își ascute săgețile de pămîntul amorțit. ”Așa-i că n-ai somn?” mă întreabă ea surîzînd. ”Ce bine ar pica acum o carte bună” îi răspund eu fără să mă gîndesc și intru în casă.

Sfîrșit de an. 2013 își trăiește ultimele ore.

Mă pomenesc în fața bibliotecii părinților mei deschizînd ușile dulapului. Trezită din somn, o carte micuță pendulează nerăbdătoare cu o mișcare de stînga-dreapta. Parcă ar vrea să mă salute. ”El e, el e” le șoptește ea celorlalte.

După care își pierde echilibrul și plonjează în gol cu aripile desfăcute. O prind din zbor cu un reflex întîrziat. ”Reb-rea-nu. O-pe-re a-le-se” silabisesc amețit. E o carte din 1962 cu foi subțiri ca firul de mătase. Volumul miroase a vremuri de altădată.

Răsfoiesc cu atenție paginile îngălbenite. Semnul e la pagina 426 unde mă așteaptă Pădurea Spînzuraților. Încep să citesc vrăjit și mă dezmeticesc jumătate de oră mai tîrziu sprijinit de masă cu spatele amorțit.

E trecut de miezul nopții. Mă bag în pat nerăbdător să continui povestea. ”Așa-i că n-ai somn?” mă întreabă prin geam din nou luna. ”Cine ar avea timp de somn cu așa o comoară în mînă?” îi răspund zîmbind.

Trag aer în piept ca un săritor la trambulină și mă scufund din nou în magia romanului. Satul moțăie obosit sub o cupolă de stele. Sfîrșit de decembrie. 2013 își trăiește ultimele ore, iar eu trăiesc emoția unui nou început.