Jurnal de bord

Ne-am mutat în „casă” nouă

Săptămâna trecută ne-am mutat în „casă” nouă. Am folosit ghilimelele, pentru că e, totuși, vorba de un apartament. Pur și simplu în limba română nu există o altă expresie mai potrivită pentru acest context.

Așadar, după un maraton de 5 luni de stres și agitație, a venit momentul cel mare – linia de finiș cea aducătoare de liniște și odihnă. Sau cel puțin așa credeam noi 🙂

Mama are o vorbă: când ai impresia că ești sărac, mută-te și o să-ți dai seama câte lucruri ai de fapt. Week-end-ul trecut ne-am pus mâinile în cap când am realizat câte am reușit să adunăm în cei 3 ani de locuit împreună.

Îmi aduc aminte că, în studenție, tot ce aveam în camera de cămin încăpea în 2 cutii mari și 2 genți pe care le luam acasă peste vară. Odată cu trecerea timpului și pelerinajul prin diverse chirii, numărul posesiunilor mele lumești a tot crescut.

Când m-am mutat în Cluj-Napoca, am reușit să duc totul cu un Volkswagen Touran cu scaunele din spate rabatate (cu excepția bicicletei care a venit separat). Spre chiria în care am stat împreună cu soția, am reușit să ducem toate lucrurile cu 4 taxiuri de tip break.

După care lucrurile au escaladat. Se pare că viața de familie are această calitate – te face să aduni lucruri. Intră spiritul românesc în tine. Strângi cât mai multe și nu prea arunci nimic, pentru că nu știi niciodată când ar putea să-ți folosească.

Mutatul în noul apartament a durat 4 zile și 4 nopți. Am inclus aici și lucrările din apartament și curățenia în ambele locații. Dacă nu ne-ar fi ajutat părinții, cred că nu ne mutam nici peste 2 luni. Deci le mulțumesc încă o dată pe această cale.

O parte din lucrurile pe care le aveam au fost aruncate sau donate (mai ales ale mele), altele au fost puse în cutii și genți și aduse în noul apartament (mai ales ale soției). Acum sufrageria noastră arată ca un depozit.

Cumva, ne mințim pe noi înșine că la un moment dat ne vom face timp să le sortăm și să le păstrăm doar pe cele de care avem neapărată nevoie. Îmi și imaginez cum ne trezim într-o duminică dimineața și ne zicem: „Vai, uite o zi liberă! Ce-ar fi să o petrecem sortând lucruri vechi în loc să ne odihnim!”

Despre primele impresii după mutat vă povestesc în următorul articol.

Sursă imagine

5 Comments

  1. Bai, eu iti sugerez sa iti iei cateva zile libere si sa incepi sa le depozitezi altundeva decat in living.

    Noi am facut o camera de „dressing”, care momentan este plina de cutii pline cu haine si saci plini cu papuci :). Evident, pana vom avea si mobila, hainele vor sta foarte bine in cutii.

  2. Cătă, tu ești la casă, ai unde să le duci în altă parte, eu nu 😀 Sufrageria noastră va sta nemobilată o perioadă de timp. Deocamdată păstrăm cutiile acolo până ne facem spații de depozitare. Între timp sper să mai rărim din ele 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button