Minifestival: teatru de revistă la Baia Mare
La începutul lunii trecute am fost să văd ”Cenușăreasa” – prima piesă a toamnei la Teatrul Municipal Baia Mare. Înainte să înceapă spectacolul, a luat cuvîntul noul director al teatrului, Claudiu Pintican, care ne-a adus la cunoștință cîteva vești legate de teatrul din Baia Mare.
În primul rînd am aflat că s-a lucrat la sala mare: s-a pus fundație nouă, pereții, luminile, instalația au fost renovate, iar recent au fost schimbate și scaunele din sală. Pe lîngă acest lucru domnul Pintican ne-a informat despre organizarea a două minifestivaluri la Teatrul din Baia Mare.
Primul din ele este un minifestival de teatru de revistă ce are loc chiar în acest weekend. În perioada 1-3 noiembrie pe scena din Baia Mare se vor juca cîteva spectacole foarte interesante ce vor avea în prim plan actori de renume.
Programul minifestivalului este următorul sursă
1 noiembrie
Ora 13.30 “Cartea Junglei” – Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti
Ora 19.30 “Bonsoir, Paris!” – Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti
2 noiembrie
Ora 18.00 Lansare şi expoziţie de carte “O Librărie de tot râsul”
Ora 19.30 Premieră “Bibici şi mitici”- Secţia de Revistă a Teatrului Baia Mare
3 noiembrie
Ora 16.00 „Revista Revistelor” – Teatrul “Constantin Tănase” Bucureşti
Ora 19.30 ”Aplauze, aplauze” – Teatrul “Constantin Tănase” Bucureşti
cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel
Cea de-a doua veste este legată de un alt minifestival dedicat lui I.L. Caragiale ce va avea loc cel mai probabil la începutul lui decembrie. După aceea a luat cuvîntul Teodor Ardelean.
În calitatea sa de consilier local acesta ne-a asigurat că începînd din acest an Teatrul Municipal din Baia Mare va avea fonduri suficiente pentru dezvoltare astfel încît să redevină un nume important pe harta culturală a României.
Sperăm că cei de la conducere se vor ție de cuvînt și așteptăm cu nerăbdare cît mai multe evenimente interesante la Teatrul Municipal Baia Mare.
P.S.
Spectacolul ”Cenușăreasa” a fost destul de bun. Sala teatrului băimărean a fost arhiplină, cu privitori de toate vîrstele. M-a impresionat în primul rînd regia piesei semnată de Claudiu Pintican.
Dacă v-a plăcut animația Shrek, veți rămîne impresionați și de ”Cenușăreasa” care are oarecum o abordare similară adaptată la povestea Fraților Grimm. Așadar, vă îndemn din nou să mergeți la teatru. Merită!
sursă foto
One Comment