Mama, cocoșii și răciturile

Când a fost în vizită data trecută, mama ne-a adus 5 cucoși congelați. „Să mâncați și voi ca oamenii că, uite, ați ajuns să mâncați viermișori din aceia de mare, bieții de voi”. Am mulțumit și n-am comentat. La cea mai recentă vizită a mai adus încă 3.

„Câtă carne crezi că putem noi mânca, mama?” o tot întreb eu. „Mâncați, ce-aveți a face?! Vă trebuie putere. La noi e plină ograda de păsări și voi vă hrăniți cu fel de fel de ciudățenii. Cu broaște și scoici nu o creșteți voi pe Ilinca!”

Apoi am dus-o la sushi și a văzut că ciudățeniile acelea de care-i tot povesteam sunt chiar bune. Parcă văd că, după ce a revenit acasă, a povestit la toată lumea cum a mâncat sarmale japoneze cu bețele, ca în filme, după care le arată bețele pe care le-a luat ca amintire.

Într-o zi am „scăpat-o de sub supraveghere” pe mama pentru câteva ore. Când am revenit acasă, am găsit în frigider 5 farfurii de răcituri, pregătite, evident, din cucoșii aduși de ea. La o săptămână după ce a plecat am reușit să le dăm gata.

Mamă, dacă citești aceste rânduri, să știi că nu s-a pierdut nimic. Mulțumim frumos!