Mai există români în România?
Viața-i grea, la toți n-ajunge, cine nu poate roade – suge. Cam asta ar fi pe scurt România anului 2013. Din 1990 și pînă acum am rămas cu 2.5 milioane mai puțini în această țară. O parte revine diferenței dintre natalitate și mortalitate. Murim mai mulți, ne naștem mai puțini.
Se pare că românii nu prea mai au curajul să facă copii. Vorbesc aici despre oamenii care gîndesc înainte să facă ceva, nu despre inconștienții care copulează în neștire și trăiesc din alocații.
Un copil este un angajament pe care-l faci pe termen lung pentru care ai nevoie de maturitate și de stabilitate. Cum să faci copii cînd nu știi la ce să te aștepți de la ziua de mîine?
Partea cea mai mare din cele două milioane și jumătate însă o alcătuiesc cei plecați peste hotare. Ne pleacă creierele, strigă cei din ministere. Pleacă medici, ingineri, profesori și puțini se mai întorc vreodată.
Ce ne facem dacă trendul continuă? Ajungem să trăim gluma cu cine pleacă ultimul, stinge lumina. Sau cealaltă care zice că atunci cînd eram mic îmi era frică de întuneric, acum mi-e frică să mă uit la factura de lumină.
Dar uite că uneori Dumnezeu îți scoate în cale doi-trei oameni care îți dau speranță. Așa mi s-a întîmplat săptămîna trecută cînd am mers la Finanțe să ridic decizia de impunere. Știu, pentru foarte mulți dintre voi contactul cu instituțiile statului este anevoios și frustrant.
La mine a fost exact invers: am stat la coadă 2-3 minute după care am nimerit peste o doamnă foarte amabilă și zîmbitoare care m-a ajutat în doi timpi și trei mișcări, iar la sfîrșit mi-a și urat să am o zi bună. Uite că s-a întîmplat și nu e prima dată.
Cîteva minute mai tîrziu eram la semafor cu bicicleta în drum spre serviciu. Lîngă mine oprește o decapotabilă superbă la volanul căreia era o fetișcană la vreo 25 de ani ce arăta trăsnet. Ia ghiciți ce muzică răsuna din boxele mașinii?
Vă spun eu că nu o să ghiciți niciodată: Beethoven [inserează pauză de mirare aici]. Nici mie nu mi-a venit să cred, iar primul instinct pe care l-am avut a fost să mă duc s-o țuc de bucurie. Noroc că nu am apucat pentru că s-a făcut verde… semaforul nu fata.
Poate că întîmplările vi se par mărunte sau puțin importante, dar pe mine m-au făcut să mă simt bine toată ziua. Nu vreau să trag nici o concluzie în acest articol. Poate mă ajutați voi cu comentariile.
sursă foto
Și pe Școlii, unde sunt ăștia cu înmatriculările și permisele este o doamnă atât de amabilă și de drăguță, încât te lasă fără cuvinte. Acum câteva luni am fost acolo să cer niște informații despre cum se poate radia o mașină vândută, care n-a fost radiată la vremea potrivită. Mă așteptam să se răstească la mine și să-mi spună că nu e treaba ei, așa cum ne-au obișnuit majoritatea funcționarilor publici. În schimb, m-a întrebat zâmbitoare care e numărul mașinii, și nici măcar după ce l-am greșit de 3 ori, zâmbetul tot nu i-a dispărut de pe buze. Și nu cred că se poate spune c-a fost atât de amabilă din cauză c-am prins-o într-o zi bună, pentru că am mai fost de vreo 2 ori la ea, cu alte probleme, și de fiecare dată a fost la fel de drăguță.
De acord, Cristina. E mai mare plăcerea să ai de-a face cu acest gen de oameni. După ce-i întîlnești, pleci cu zîmbetul pe buze, încărcat de energie pozitivă.
Ce frumos ar fi să avem cît mai mulți oameni de acest fel în România.
Cand mergi data viitoare n-o mai gasesti pe doamna draguta. Ori se acreste si ea, ori o dau afara ca nu se potriveste cu restu’… Poate stii ce-am patit eu cand am cerut decizia de impunere: dupa ce-am stat la coada mai mult de o ora, am stat in birou sa o caute prin stive de cutii, ticsite de dosare, inca o ora, ca pana la urma sa-mi spuna, dezamagita: „N-o gasesc… Iti printez alta. Click! Poftim!”.
Iar despre fetiscana ce asculta Beethoven, as vrea sa cred ca-i adevarat insa cel mult am auzit Metallica dintr-un Audi. Inclin sa cred una dintre urmatoarele variante:
– ori nu era romanca
– ori a auzit prin ceva club ca nu mai esti in trend daca asculti manele
– ori ai facut tu insolatie.
Ai grija de tine, cu vremea si vremurile astea!
Cat timp mai exista astfel de persoane (si sunt, doar ca mai putine) lumina nu se stinge. Insa, ar trebui sa cultivam mai multe astfel de caractere.
Simona,
Am întîlnit-o pe doamna de la Finanțe acum un an. De fiecare dată a fost amabilă și a avut răbdare cu mine. Sper ca acest lucru să nu se schimbe.
Legat de fata ce asculta muzică clasică, nu cred că o făcea din snobism. Ea chiar părea să fie o femeie cultă, iar faptul că era la volanul unui Audi decapotabil nu înseamnă că e o fufă ce a primit totul de-a gata.
Încearcă și tu să fii mai optimistă, la mine funcționează de cele mai multe ori 🙂