M-am reîncarnat într-un ciorap (2)

poveste în 2 părți despre un ciorap alb

partea 2

”S-au întors părinții mei, a turuit panicată o voce chiar desupra mea. Ce ne facem, ce ne facem? Dacă te găsesc aici, am pus-ooo! Am doar 16 ani, dacă te prinde tata nu te scapă nici prefectul!” ”Șșșșt, i-a răspuns vocea unui băiat. Stai cuminte în pat că mă ocup eu de toate”.

Spiridușul din poveste

Foșnet de haine, zăngănitul unei curele, un ultim sărut, apoi scîrțîitul amețit al unui geam. ”Ți-aiiii uitaaat ciorapiiiii” a sîsîit înădușită vocea fetei. Sub pat a apărut o mînă micuță, apoi o pereche de ochi căprui peste care atîrnau niște șuvițe zburlite.

Am fost luat pe sus și proiectat în aerul rece al dimineței. Pentru o clipă am avut impresia că voi muri din nou. Pînă la urmă nici nu ar fi fost un deznodamînt așa de rău. O mînă ageră m-a prins însă în ultimul moment și m-a încălțat din mers.

Plouase, copertina era umedă, iar adidașii au rămas prizonieri în apartamentul pe care tocmai îl părăsisem. În stînga alerga perechea mea: o ciorăpiță albă ca zăpada ce purta nervoasă tatuajul de la Nike. ”Ai grijă pe unde calci, mi-a spus ea supărată, vrei să ne omori pe amîndoi?”

Am oprit în ultimul moment la marginea blocului, admirînd răsăritul de la înălțimea a două etaje. Am pivotat pe o țeavă de gaz, apoi am alunecat pe un burlan și uite-mă aterizînd jos pe trotuar ca un spiriduș din poveste.

”Stai liniștită, dragă. Crezi că fac asta prima dată?” i-am aruncat eu din mers în timp ce urcam în taxi. ”Neața, a răsunat veselă vocea stăpînului meu, Victoriei 76 vă rog. Da, la căminele studențești”.

Purgatoriul ciorapilor

Am fost aruncat într-o cuva metalică de culoare argintie împreună cu un maldăr de haine de toate culorile și mărimile. Era întuneric. Apa a năvălit valuri-valuri și lumea a început să se învîrtă într-un ritm amețitor.

Dacă aș fi avut mațe, probabil că mi le-aș fi vărsat pe toate acolo. Eram însă un ciorap și ciorapii n-au probleme de acest fel. ”Am ajuns în Iadul ciorapilor, mi-am spus eu amețit. Sau într-un fel de purgatoriu în care o să-mi spăl păcatele din viața anterioară”.

Vîrtejul s-a oprit după o veșnicie, din înaltul cerului a apărut o lumină și mai apoi o mînă care m-a plasat metodic pe un calorifer. Alături de mine stătea zgribulită ciorăpița de mai devreme. Arăta și mai bine decît prima dată.

Am dat să o îmbrățișez, dar ea mi-a întors indiferentă spatele. ”Poți să mă respingi cît vrei, i-am spus eu șăgalnic. Pînă la urmă tot o să recunoști că sîntem o pereche și așa vom fi pînă… cîrpeala ne va despărți”. Dacă privirile ar fi putut omorî, probabil că a ei m-ar fi pîrjolit pe loc.

Înainte să apucăm să ne uscăm complet, am fost înșfăcați de o mînă grăbită. ”Sper că sînteți gata de o nouă aventură, a răsunat entuziasmată vocea stăpînului nostru.  Azi mergem în căutarea adidașilor pierduți”.

”Întotdeauna gata”, am răspuns imediat. Pînă la urmă nu e de lepădat nici viața de ciorap, mi-am zis eu în gînd în timp ce picioarele mă duceau spre o nouă călătorie prin relieful urban. M-aș putea chiar obișnui cu ea…

citește partea 1

Sursă foto 1 2