Dorinelul şi Oţelul

Mă bucur pentru Oţelul Galaţi. Nu sînt neapărat un fan al acestei formaţii, dar să reuşeşti să iei campionatul în premieră este o realizare importantă în istoria oricărei echipe. Mai ales dacă echipa este din „provincie”.

Era o vreme în care campionatul intern era dominat de 2-3 formaţii din capitală. Acele timpuri au apus după reuşita celor de la CFR Cluj care are fost prima campioană din provincie. Era şi cazul ca cineva să demonstreze că şi cei din afara Bucureştiului pot fi pe locul întîi.

Dar cel mai tare mă bucur pentru Dorinel. Îl respectam ca jucător, pentru tot ce a făcut pentru echipa naţională, ca om, pentru felul lui de-a fi în afara terenului, iar acum şi ca antrenor. Mai ales după ce a fost tratat atît de urît de către oierul Becali.

Dorinel a reuşit să ia titlul cu o echipă fără vedete, dar una muncitoare şi bine organizată, într-un campionat în care pe primele trei locuri sînt echipe din afara capitalei – două din Moldova şi una din Banat. Şi orice ar spune patronii celorlalte echipe sau ziariştii sportivi, Oţelul a meritat să ia campionatul ca să ajungă acolo unde sînt acum. Felicitări Oţelul, felicitări Dorinel!