Despre fericire, tristețe și social media
Frunzăream zilele trecute niște articole mai vechi de pe blog și de pe Facebook și am remarcat că majoritatea postărilor pe care le-am publicat au o notă optimistă sau fac referire la emoții pozitive.
Se pare că postările triste, deprimante sau melancolice nu se bucură de prea mare apreciere în social media. Constatarea m-a intrigat așa că am săpat un pic mai adînc legat de acest subiect.
Explicația la care am ajuns e legată de specificul procesului afectiv uman și de felul în care aleg oamenii să-și exprime emoțiile. Să zicem că ai parte de o bucurie: ești îndrăgostit, ai cîștigat ceva sau pur și simplu îți merge foarte bine.
Reacția pe care o ai în mod normal în acest caz este să-ți împarți fericirea cu cei din jur, iar social media este un canal numai bun în acest sens. De aceea e plin Facebook-ul cu poze cu bebeluși, animăluțe drăgălașe și status-uri pozitive.
Fericirea se strigă în gura mare. În cazul tristeții însă lucrurile stau exact invers căci o bucurie împărtășită devine o bucurie și mai mare, pe cînd o suferință împărtășită devine o jumătate de necaz.
Bucuria poate fi comunicată aproape oricui, pe cînd tristețea necesită cu totul alt grad de încredere. Tristețea e un act intim ce se șoptește. Ea se trăiește în singurătate sau cu un prieten bun alături.
Societatea ne-a învățat că trebuie să fim învingători, iar orice semn de slăbiciune este de prisos. De aceea oamenii nu prea citesc articole triste. Au ei problemele lor, nu mai au nevoie să citească și despre problemele altora.
Căci tristețea are nasul lung, auzul fin și se înfățișează cînd te aștepți mai puțin. Tristețea miroase a străzi pustii, a vreme mohorîtă, a sentimente neîmpărtășite și a vise neîmplinite.
Și cine are nevoie de așa ceva în viața sa, mai ales într-o zi de luni ca aceasta?
Esti un tip pe care eu l-am vazut doar cu zambetul pe buze, mi se pare anormal sa citesc de la tine un articol trist.
As adauga ca, de îndata ce ai avut curajul sa-l soptesti, regreti instantaneu. Oamenii fug de tine, dupa, ca de ciuma. Cioran avea dreptate. Ne nastem si murim singuri si toata nefericirea noastra provine din faptul ca suntem incapabili sa stam singuri într-o camera. Dar totul se învata, nu-i asa?
Ai dreptate si asupra trairii pe care o necesita tristetea. Dar, exista si aici un dar: nici macar prietenii cei mai apropiati nu sunt dornici de a împartasi durerea, deci, în momentul în care ai avea nevoia, acuta, fizica, de a nu fi singur în durerea ta, realizezi ca nu ai cu cine sa nu fi singur. Si, când din disperare, o împartasesti cu necunoscuti, te trezesti lepros…si vicios. Straniu, nu?
Depinde, Iulia. Prietenii adevărați rămîn lîngă tine și atunci cînd îți este greu. Sau cel puțin așa îmi place mie să cred.
Citatul din Cioran este într-adevăr foarte frumos. Sînt de acord cu el în mare parte.
Durerea e un sentiment intim care te ajuta să regindesti lucrurile și sa devii mai puternic. E un rau necesar, daca vrei.
Tristetea nu se împarte cu oameni necunoscuți.