De ce nu-s nebun după mare

Nu știu de ce, dar nu am fost niciodată nebun după mare. Spun asta pentru că majoritatea prietenilor și cunoscuților mei abia așteaptă să ajungă pe litoral odată cu venirea sezonului cald, iar între timp îmi povestesc despre cît de frumos și de minunat este să-ți petreci concediul la mare.

Eu îi ascult, dau din cap și îmi văd de treaba mea. Eu și marea nu ne-am înțeles prea bine pînă acum cîțiva ani. Și asta din mai multe motive. Primul meu contact cu apa sărată a avut loc pe litoralul românesc. Eram prin clasa a noua cînd am mers într-o excursie organizată pentru elevi.

În cele două zile petrecute la plajă m-am ars ca racul și am revenit acasă roșu și cu febră, deci nu a fost o primă impresie foarte plăcută. Al doilea motiv este legat de faptul că pînă acum cîțiva ani nu știam să înot. Aveam o frică teribilă de apă pentru că atunci cînd eram mic era să mă înec de vreo două ori.

De aceea eu și marea am fost timp de foarte mulți ani ca doi adolescenți care se plac, se privesc curioși din depărtare și o dau în bară de fiecare dată cînd încearcă… marea cu degetul și comunică unul cu celălalt.

Lucrurile au început să meargă în direcția bună după ce am învățat să înot. La asta s-a adăugat o baie în Oceanul Atlantic și o vizită pe litoralul din Italia – niște experiențe extraordinare care au schimbat radical impresia mea legată de mare.

În weekend-ul cu Rusaliile am fost la Costinești și dacă ar fi să scoatem din ecuație serviciile ce lasă de dorit, prețurile nejustificate și felul în care arată stațiunea, marea în sine mi-a făcut o impresie destul de bună.

Încep să cred că noi doi am putea fi prieteni, sau chiar mai mult de atît. Asta însă rămîne de văzut. Voi unde ați fost la mare? Ce-mi puteți recomanda?

sursă foto