De ce mi-a plăcut romanul Gazda de S. Meyer

Luna trecută am citit cel mai recent roman semnat de Stephenie Meyer – Gazda/The Host. Pentru cei care nu știu, S. Meyer este autoarea celebrei și mult contestatei saga Amurg/Twilight. Spun mult contestatei pentru că au fost foarte multe voci care au afirmat că femeia nu știe să scrie și că succesul neașteptat al cărților sale e doar un foc de paie.

Ei bine, romanul Gazda/ The Host le închide cu siguranță gura la toți contestatarii. Autoarea ne arată că este o scriitoare mult mai complexă decît a lăsat să se întrevadă în lucrările precedente, demonstrîndu-ne că poate să scrie și despre altceva decît vampiri vegetarieni, oameni-lupi și adolescente chinuite de amor.

Deși e catalogat drept roman SF, Gazda/ The Host descrie personaje și acțiuni familiare oricărui cititor, surprinzînd teme și elemente specifice altor genuri – dragoste, viață și moarte, furt de identitate.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat planeta noastră este ocupată de Suflete – o specie de extratereștri care ocupă corpurile umane și le folosesc ca pe niște gazde, controlîndu-le identitatea și sistemul nervos. Sufletele transformă Pămîntul într-un loc în care nu există violență, ură, egoism pentru că fiecare membru al acestei specii este capabil să facă doar bine, contribuind astfel la binele comun.

Personajul principal al cărții este Melanie Stryder, o adolescentă prinsă de Căutători/Seekers – membrii războinici ai invadatorilor, căreia i se implantează un Suflet cu numele Wanderer. Spre surprinderea acestuia gazda are o personalitate foarte puternică și refuză să se stingă. Cele două ajung să împartă același corp, iar farmecul cărții constă în interacțiunea om – suflet și dialogul lor interior.

Melanie îl asaltează pe Wanderer cu amintirea bărbatului pe care îl iubește și care trăiește în continuare în libertate. Fiind incapabil să se disocieze de trăirile gazdei sale, Wanderer fuge din lumea Sufletelor și pornește împreună ci Melanie în căutarea acestui bărbat care se ascunde alături de alți oameni liberi. Vă las să descoperiți singuri dacă cele două reușesc sau nu să-l găsească.

În concluzie, părerea mea este că romanul Gazda/ The Host reprezintă o demonstrație de scriitură, un adevărat tur de forță. Dacă nu aș fi citit (a se citi devorat) toate cele cinci cărți din seria Amurg/ Twilight aproape că nici n-aș fi spus că autorul este una și aceeași persoană. Am citit cartea în original, prin urmare nu mă pot pronunța în privința traducerii în limba română.

Singurele obiecții pe care i le pot aduse autoarei: dramatismul uneori excesiv, în special în ultima partea a cărții, acțiunea stagnantă pe la mijlocul cărții și faptul că romanul este un pic prea lung, consider că S. Meyer ar fi putut spune același lucru în mai puțin de 700 și ceva de pagini. Cartea excelează însă la toate celelalte capitole și o recomand cu căldură cititorilor de toate vîrstele.

Notă:
Conform autoarei, cartea s-a bucurat de un succes enorm și va fi ecranizată în viitorul apropiat.