Cum convingi copilul să creadă în Moș Crăciun toată viața
Astăzi am pentru voi o poveste de Crăciun, o poveste ce pare desprinsă din filmele difuzate de sărbători la televizor pe care le privești cu toată familia. Întâmplarea e adevărată și a avut loc săptămâna trecută.
Personajul principal al poveștii este Sergiu – un băiat de 12 ani din Chișinău căruia i-a fost furat telefonul vara trecută. Părinții nu și-au permis să-i cumpere altul, așa că au făcut o sesizare la poliție.
După cîteva luni, oamenii legii au reușit să găsească telefonul furat. Știu că pare greu de crezut, dar poliția din Chișinău chiar a găsit telefonul furat. Avem așadar primul element miraculos în povestea noastră.
Cel de-al doilea element miraculos e legat de decizia părinților de-ai înapoia telefonul lui Sergiu prin intermediul lui Moș Crăciun. Vedeți voi, după ce i-a fost furat telefonul, Sergiu era dezamăgit de oameni și de viață în general.
După câteva luni nu mai credea că era posibil să-l recupereze, așa cum nu mai credea în minuni sau în existența lui Moș Crăciun. Așa că atunci când moșul a scos din sac telefonul pierdut, lumea lui Sergiu s-a dat peste cap.
În ochii lui s-a aprins o luminiță, iar în inimă a reînviat credință că miracole sunt posibile, că Moș Crăciun există într-un fel sau altul și că binele poate câștiga lupta inegală cu răul atunci când crezi cu adevărat acest lucru.
În urma acestei întâmplări Sergiu a promis că va crede în Moș Crăciun toată viața (și, probabil, va transmite aceast sentiment și copiilor săi). Și când te gândești că totul a pornit de la un simplu telefon.
Uite așa gesturile mici pot avea uneori impact foarte mare.
Sursă foto