Jurnal de tată

Ilinca, filosof exitențialist la 5 ani, replici celebre #perleleIlincăi

Din când în când, Ilinca noastră are niște replici care ne lasă cu gura căscată. Sunt întrebări existențiale, enunțuri sau constatări filosofice care vin parcă de nicăieri și pe care ni le servește pe neprins de veste. Am notat o parte din ele de-a lungul timpului și am decis să le dedic un articol separat. Așadar, Ilinca Albu, filosof existentialist, replici și citate celebre.

„Nimic nu este mai altfel decât este de fapt”.

„Dacă nu te scarpini, nu te mănâncă”.

Seară în familie. Ilinca, cu voce solemnă, ne dă o replică ce ne dă gata:

„Omul se termină mai repede decât viața. Pentru că viața nu se termină niciodată”.

„Daca nu încerci, nu afli ce-ți iese”.

„Omul crește odată cu corpul și cu anii”.

„Somnul te ajută să te odihnești și să ai gândire în cap”.

Întrebare existențială la 3 ani și 8 luni:

„Mami, de ce părinții tăi ți-au pus numele Mami?”

Constatate filosofică la 4 ani și 5 luni:

„Mami și tati, dacă nu m-ați fi făcut, nu ați fi aflat cât de drăguță sunt. Și aș fi rămas în iubirea altor oameni”.

Seara pe la 10 în curtea bunicilor. Liniște, întuneric, orăcăit de broaște în depărtare. Ilinca (arătând cu degetul spre cer):

„Tati, în curtea bunicilor de la Cobani sunt cele mai multe stele pe cer!”

Catren compus de Ilinca mea într-o seară de aprilie în care era tristă că ninge și că nu mai vine odată vremea caldă (text ajustat puțin de mine).

„Primăvară e frumoasă
Atunci când o ții în casă.
Că dacă-i dai drumu’ afară
Nu mai este primăvară”.

Iar, la final, vă las un haiku din replicile fetiței mele

„Seară, lumina
Nu se mai vede deloc.
A’nflorit luna”.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button