Bătrînul și vulpea (1)
În acea noapte ghiaghia Jenia a avut un vis ciudat. În visul său ghiaghia Jenia nu era ghiaghe deloc, bătrîn și pe jumătate orb, ci era un băietan tînăr și în putere care alerga ca vîntul și ca gîndul după o vulpe roșcată. Și, cum se întîmplă de multe ori în vise, s-a trezit tocmai cînd era pe cale să pună mîna pe ea.
”Măi Jenia, măi! Fă ceva cu vulpea ceea că o să ne mîntuie tăți puii din ogradă!” așa îl dojenea baba Vera în fiecare zi, soața și partenera sa la bine și la rău cu care împărțea aceeași gospodărie de mai bine de 40 de ani. ”Taci, femeie că știu eu ce fac!” îi răspundea el scurt și își vedea de ale sale.
Toată povestea începuse cu cîteva luni în urmă, atunci cînd statul a decis să taie sîrma ghimpată din jurul rezervației naturale. La început timide, apoi tot mai îndrăznețe, animalele au decis să iasă din teritoriul odată ocupat și să facă vizite mai mult sau mai puțin oportune satelor vecine.
Așa se face că gospodăria lui ghiaghia Jenia primea o dată la două-trei zile vizita plenipotențiară a unei vulpi care nu se sfia să se înfrupte cu pui, găini și alte bunătăți care se găseau de obicei din belșug pe lîngă casa omului. Mulți pătimeau de pe seama acestei roșcate hoţomane, unii o văzuseră chiar, dar nimeni nu reușise să o prindă.
”E-e-eh, parastasul cui te are!” a înjurat Jenia scurt și a ieșit afară. Se crăpa de ziuă, aerul era curat și răcoros, iar soarele făcea ultimele eforturi să se aburce deasupra orizontului. Deodată, auzi un zgomot. Cutremurat de o presimțire Jenia înșfăcă furca și se îndreptă scăpătat spre ocol.
One Comment