Jurnal de bord

Adio pe curînd Baia Mare!

ceas-lucaciu-baia-mareProbabil că majoritatea dintre voi ați aflat deja. Poate că unii au auzit doar zvonuri. Ei bine, e oficial: m-am mutat din Baia Mare. Sîmbăta trecută am strîns lucrurile ce mi-au mai rămas și am urcat în autocarul cu destinația Cluj Napoca.

Mi-a fost foarte greu să las în urmă orașul de pe Săsar cu dealurile sale frumoase și oamenii săi minunați pentru că de-a lungul timpului Baia Mare a devenit pentru mine acasă. De acest orășel mă leagă amintiri și prietenii frumoase pe care le  voi păstra mereu aproape de inima mea.

De vreo 2 ani însă simt nevoia acută a unei schimbări, atît pe plan personal cît și profesional. Îmi doresc un oraș mai mare cu viață socială și culturală bogată. Clujul mi s-a părut un bun candidat în acest sens, așa că iată-mă mutat.

Probabil că unii dintre voi se întreabă ce efect va avea acest lucru asupra blogului. Dragi cititori și prieteni din Baia Mare, vă asigur că nu vă las în urmă. Voi scrie în continuare pentru voi despre Maramureș, precum și despre capitala Ardealului care este noua mea casă.

Vă îmbrățișez și vă mulțumesc pentru tot! Voi veni în vizită cît pot de des, pentru că dorul e mare și iubirile adevărate nu se uită niciodată. Vă aștept de asemenea în ospeție la Cluj. Să ne revedem cu bine. Adio, deci pe curînd!

Sursă foto

Show More

10 Comments

  1. Succes! Imi pare nespus de rau cand orasul pierde valoare. Iar tu, pretene basarabean, ai fost o valoare. Sa ne citim si revedem cu bine! Clujene!

  2. Serios ? Te muți ??? Mare păcat …

    Sper să ne mai revedem, iar alături de @cotos, @daniel și mulți alții să mai organizăm niște meet-uri, chiar dacă nu mai sunt blogger, dar sper că am rămas prieteni.

  3. Ooooo dusu-te-ai in Clujuuuu!
    Ce tare – o sa-ti placa!
    (cred ca-ti place deja)

    No fain, iti urez mult succes pe noi plaiuri.
    Amu ni am aflat si io, prin feisbuc.
    Brava :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close