Untold a amenajat 2 camere sterile pentru copiii bolnavi de cancer

Trăim într-o țară în care Guvernului nu-i prea pasă de sistemul medical, de faptul că spitalele nu au dotările necesare pentru a trata bolnavii, care ajung să moară cu zile din cauza infecțiilor nosocomiale. A fost tragedia de la Colectiv, apoi scandalul HexiPharma (o firmă care vindea apă pe post de dezinfectanți).

Am învățat ceva din aceste tragedii? Nu prea. În acest an, în primele 2 luni, au murit deja 13 oameni din cauza infecțiilor. S-a schimbat ceva în sistemul medical românesc? În afară de salarii mărite – nu prea. În contextul actual, singura noastră șansă la condiții mai bune în spitale vine din partea ONG-urilor și a mediului privat.

Ieri organizatorii festivalului UNTOLD și Asociația Dăruiește Viață au construit primele 2 camere sterile din Transilvania, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Scopul lor este să asigure pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer.

Valoarea totala a proiectului este de peste 100.000 euro. 18.000 de euro au fost donați de către fanii festivalului, diferența de 82.000 de euro fiind finanțată de UNTOLD.

Sunt primele camere sterile construite în Cluj-Napoca, într-o secție de onco-hematologie și acestea vor asigura creșterea ratei de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer tratați în cadrul Spitalului de Pediatrie II. De altfel sunt singurele camere de acest gen din Transilvania.

La Spitalul de Copii din Cluj-Napoca sunt tratați anual sute de copii la secția de hemato-oncologie. În lipsa tratamentelor corespunzătoare și aplicate la timp, dar și din cauza infecțiilor spitalicești, copiii bolnavi de cancer din România au de 2 ori mai puține șanse la viață decât cei din țările occidentale.

UNTOLD și Asociația Dăruiește Viață au dorit să crească șansele de vindecare ale micuților internați la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, investind în camere sterile. Camerele sunt prevăzute fiecare cu un pat pentru un singur pacient, fiind dotate cu canapele speciale pentru mame.

„Am pornit această campanie de la o statistică îngrijorătoare: în România, rata de supraviețuire a bolnavilor în lupta cu cancerul este de sub 50%. Ne-am dorit să ajutăm la schimbarea acestei realități dramatice. Ne-am implicat și am întins o mână de ajutor spre secția de hemato-oncologie de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde sunt tratați anual 100 de copii, alături de partenerii noștri de la Dăruiește Viață, dar și de fanii festivalului care au contribuit la acest proiect.”

Edy Chereji, Director de marketing și comunicare UNTOLD.

“Le mulțumim  fanilor festivalului pentru contribuția pe care au adus-o la proiectul Dăruiește Viață si UNTOLD de a dota Spitalul Clinic de Urgență din Cluj cu un sistem de camere sterile pentru tratarea copiilor bolnavi de leucemie. Prin donațiile lor au arătat că au puterea de a acționa în interesul comunității, atunci când statul nu are grijă de cetățenii săi. Ei sunt exemplu pentru noi toți!”

Oana Gheorghiu, Vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.

În România, 1 din 2 copii bolnavi de cancer moare, în timp ce în țările din vestul Europei, peste 90% supraviețuiesc bolii. Această diferenţă enormă provine în primul rând din precaritatea condițiilor de spitalizare și tratament, cea mai frecventă cauză de deces la pacienții cu cancer, fiind infecţia.

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *