Thriller la stomatolog 1
Nu cred că există persoană în lumea asta care merge cu plăcere la stomatolog. Majoritatea oamenilor amînă genul acesta de vizite invocînd lipsa de timp, de bani sau faptul că nu reprezintă o necesitate imediată.
Întotdeauna avem de făcut lucruri mai importante ce nu pot fi lăsate pe altădată. Astfel, mulţi dintre noi ajung la dentist doar atunci cînd nu există altă soluţie.
Acum 15-20 de ani tratamentul dentar era asociat de cele mai multe ori cu durerea. Între timp, slavă Domnului, tehnologia a mai evoluat şi astăzi o vizită de rutină la stomatolog este cel mult neplăcută.
Oamenii intră temători la dentist, aproape îndureraţi şi gîrboviţi de o greutate imaginară. Unii se ţin de cap, alţii stau înmărmuriţi sau, dimpotrivă, se agită ca leul în cuşcă. „Domnule doctor, nu am programare, dar vă rog să mă primiţi că nu mai suport!” zice scîncind o doamnă.
Şi uite aşa te trezeşti că intri cu o oră-două mai tîrziu decît erai programat. Unul dintre lucrurile cele mai neplăcute la stomatolog este aşteptarea, neliniştea pe care o ai cînd stai în sală şi aştepţi să-ţi vină rîndul.
Din cabinet străbat oftaturi, sunete metalice de instrumente şi vîjîit de sfredel. Imaginaţia ţi-o ia razna, inima o ia la galop şi începi să te întrebi dacă nu cumva ai putea reveni altădată.
Apoi uşa se deschide, apare asistenta şi eşti invitat politicos înăuntru: welcome to the hotel California! Şi atunci începe distracţia…
continuarea in articolul următor
:), mai bine nu se putea spune…
Merci, Marina. Stai pe aproape, mîine postez continuarea 🙂
las’ am fost si eu la stomatolog vreo 1-2 ani in urma sa imi scot o masea din minte care crestea anapoda, nu imi mai scosesem un dinte inca de cind eram mica, deci dupa cum urmeaza am plins vreo doua zile inainte.
Cind am ajuns la dentist m-am asezat pe un scaun in hol, am stat cateva minute sa ma adun – „gramadesc” pt ceea ce urma sa vina. Dupa m-am apropiat cu pasi lenti si nehotarati de locul unde urma sa aiba locul procedura de extirpare a „buclucasei” masele din minte.
A anesteziat locul, si dupa o haba de vreme mi s-a parut mie ca simt ceva (cind de fapt eram moarta de frica), si il rog pe doctor sa imi mai administreze o doza. Doctorul la cei 2 metri ai lui, ca numai ma uitam la el si ma lua cu frica, se mira (ca imi spusese inainte – ca la toti oamenii merge cam aceiasi doza de anestezic, ca nu sunt eu cu nimic mai speciala decat ceilalti oameni ;))) dar imi administra si a doua doza.
Am si plins cu toate ca nu simteam nimic. La un moment dat il intreb bolmojind : mai aveti domnu doctor sau gata. Il vazusem cu o ata in mana si ma gandeam ca nu a reusit sa scoata maseaua cu clestele si hai cu ata (creier turmentat de teama si anestezie locala :D), cind in realitate el doar trebuia sa efectuieze suturile necesare.
Eu inchideam ochii ca ma temeam, dar doc-ul : deschide ochisorii 😀 Si iata asa experienta mea la stomatolog.