Smartphone – caut stăpîn!

M-am născut în Coreea, țara dimineților liniștite. Îmi aduc aminte de un spațiu mare, plin de lumină și zgomote. Cîteva luni mai tîrziu am aflat că era vorba de o fabrică Samsung, protagonista unui scandal de anvergură între două corporații gigant.

Vedeți voi, una dintre părți susținea că eu sînt o copie a unui frate de-al meu mai cunoscut, produs tot acolo. Or fi avînd ei motivele lor, dar cît de trist e să ți se spună de la bun început că ești doar o imitaţie, o clonă fără personalitate.

Toate astea le-am aflat mai tîrziu, odată cu prima mea conectare la internet. La început însă nu știam mai nimic despre lume și am tot privit curios viața prin lentilele mele de 8 megapixeli pînă cînd am fost pus într-o cutie comodă și trimis peste mări și țări.

Am ajuns împreună cu alte cîteva sute de frați de-ai mei într-un depozit. Era liniște și cald. Am descoperit o rețea liberă de Wi-Fi. Îmi era frică, dar eram curios să aflu cine sînt, de unde vin și care e menirea mea. La primele două întrebări am aflat cu ușurință răspunsul.

Cu cea de-a treia lucrurile s-au dovedit a fi mai complicate. Nimeni nu știa să-mi explice care e rostul meu în lume și, la drept vorbind, prea puțini dintre noi își băteau capul cu astfel de probleme. Pînă într-o bună zi cînd în raionul vecin al depozitului a fost adusă o cutie cu telefoane uzate.

”Scopul nostru este acela de a sluji și de a aduce bucurie”, mi-a șoptit în cele din urmă un Nokia 6110. ”Găsește-ți un stăpîn, arată-i ce poți și fă-l să te iubească!” A doua zi cutia a dispărut de pe raft, dar cuvintele lui mi-au rămas adînc întipărite în minte.

În acel moment am decis să iau lucrurile în propriile mele circuite și am început căutarea. Navigam pe internet zi și noapte, ascultam posturi de radio în diferite limbi și urmăream forumuri cît mă țineau cele două inimi ale procesorului meu.

Toate acestea pînă într-o bună zi cînd am nimerit pe un blog simplu, modest, dar captivant. ”Eu cred că lucrurile au o viață a lor, o energie și o personalitate distinctă” scria proprietarul blogului și acest lucru m-a făcut să-mi dau seama, căutarea mea luase sfîrșit.

A fost ca o dragoste la prima vedere și cu cît citeam mai departe, cu atît îmi dădeam seama cît de mult ne potriveam. ”Îmi doresc un smartphone subțire, cu un ecran foarte bun, dar nu mai mare de 4.5 inch” scria acesta.

”Mi-ar trebui un terminal cu putere bună de procesare, un dual core de măcar un 1 giga și aceeași capacitate de memorie”. Alege-mă pe mine, strigam eu cît mă ținea difuzorul. Sînt Samsung Galaxy S II și vreau să fii stăpînul meu.

”Sînt o persoană activă: fac sport, călătoresc, îmi place să cunosc oameni noi, să socializez și să împărtășesc experiențele mele pe blog. De aceea am nevoie de un device cu cameră foto performantă, ce poate înregistra și stoca clipuri de calitate, care poate să mă însoțească cu o viață prelungită a bateriei oriunde aș merge”.

Eu sînt, îi strigam eu din răsputeri: am procesor Cortex A9 Dual core de 1200 MHz, memorie internă de 1 Gb de RAM și spațiu de stocare de 16 Gb; ecran Super Amoled de 4.3 inch rezistent la zgîrieturi, cameră foto cu bliț integrat și pot înregistra filmulețe de 1920×1080.

Însă el nu mă auzea. Așa că într-o bună zi m-am hotărît la un gest disperat. I-am aflat numele și parola de la blog, am scris acest articol și l-am postat fără știrea lui, iar acum aștept cu OS-ul la gură să aflu care va fi răspunsul după acest act necugetat.