Scrisoare pentru F.M. Dostoievski

Dragă Feodor Mihailovici! Vreau să-ți mărturisesc de la bun început că îți scriu aceste rînduri într-o mare tulburare sufletească. Și asta se datorează mai multor lucruri. Am tot scris și rescris această scrisoare, m-am decis și răzgîndit de nu știu cîte ori înainte să o trimit.

În primul rînd pentru că nu ți se oferă în fiecare zi șansa ca gîndurile pe care le așterni pe foaie să fie citite de unul din cei mai mari scriitori ai lumii. Probabil că cititorii mei o să creadă că m-am țăcănit.

Dar eu știu că scrisoarea va ajunge într-un fel sau altul la tine și cred că tu mă vei înțelege. Un alt motiv al emoțiilor care mă încearcă este faptul că tocmai am terminat de citit ultimul tău roman, iar felul în care am ajuns să-l citesc are și el o poveste. Primăvara trecută am cunoscut o fată frumoasă și inteligentă.

Știu. Combinația asta aduce de obicei bătăi de cap. Așa s-a și întîmplat, dar nu asta e important, ci faptul că ea mi-a dat un sfat înainte să plece din țară. ”Citește Frații Karamazov” mi-a spus într-o seară de iunie. Nu am mai văzut-o de atunci, dar îndemnul ei mi-a rămas întipărit în minte și l-am urmat fără să știu de ce.

Știi, există unele lucruri pe care le faci pur și simplu, fără să ceri o explicație rațională. Le faci pentru că așa simți. E adevărat, citisem înainte ”Idiotul” și ”Crimă și pedeapsă” și încercasem să le pătrund cu mintea mea limitată. ”Frații Karamazov” însă a fost cu totul altceva.

Există cărți pe care le anticipezi, cărți la care le simți parfumul înaite să le citești, cărți care așteaptă cu răbdare momentul potrivit să se deschidă în fața ta curioase să te cunoască. Pentru mine ”Frații Karamazov” este o astfel de carte.

Despre acest roman s-a scris foarte mult. Au făcut-o oameni mult mai deștepți decît mine, așa că eu o să-ți spun doar ce a însemnat el pentru mine. Ai observat cu siguranță că nu am folosit pronumele de politețe. Să știi că am făcut-o cu un motiv anume.

Și acela este faptul că atunci cînd citeam ”Frații Karamazov” am avut senzația ca romanul a fost scris de un prieten, de o persoană care mă cunoaște, care m-a ascultat și care știe gîndurile ce nu mă lasă să dorm uneori în miez de noapte.

Poate că sînt naiv, dar am decis să-ți scriu aceste rînduri tocmai pentru că te consider o persoană dragă și apropiată sufletului meu, iar în asemenea lucruri nu e loc de ”dumneavoastră”.

Știi, lucrurile nu s-au schimbat chiar atît de mult de cînd ai plecat dintre noi. E adevărat, avem curent electric, internet, sateliţi și zboruri intercontinentale; am realizat salturi tehnologice pe care nici nu ni le puteam imagina acum 50 de ani.

Dar în esență oamenii au rămas la fel, iar personajele tale sînt la fel de actuale. Sîntem agresivi, egoiști și corupți. Avem războaie, distrugere și foamete. Dar există și bunătate, inocență și iubire, iar pentru asemenea lucruri merită să trăiești.

Știi, după ce am terminat de citit romanul mi s-a făcut așa un dor de Alexei Karamazov. Mă tot gîndesc cum ar fi să am alături așa un prieten. ”Inima oamenilor nu e decît un cîmp de bătaie în care se luptă Dumnezeu cu Diavolul”. Ai spus-o chiar tu în carte.

Și pentru mine Alexei este dovada că atunci cînd are un vector sănătos, omenirea e capabilă să realizeze lucruri extraordinare. Dar chiar dacă previziunile ar fi adevărate, chiar dacă ne-am îndrepta cu toții spre o apocalipsă globală…

… și din toată civilizația noastră ar rămîne numai o carte, această carte – sacrificiul tot ar fi meritat. Pentru că o asemenea operă mișcă inimi, trece prin timp și nu se uită niciodată. Mă opresc aici și închei cu inima împăcată, nu înainte de a-ți mulțumi pentru tot ce ai făcut pentru noi.

Cu drag al tău cititor și prieten
Andrei

sursă foto 1 2