Operaţiunea „salvaţi mîţa”

În România mai există iubitori de animale, oameni dispuşi să scoată bani din buzunar pentru a salva viaţa unui animăluţ de stradă.

Săptămîna trecută în una din zile mă trezesc pe la ora 11 noaptea cu o prietenă la uşa, din rucsacul ei se îţea un pui de pisică.

Am salvat-o din mijlocul străzii din faţa unei maşini, îmi spune ea mîngîind-o. Mi-a fost milă să o abandonez pe stradă, dacă o călca cineva. Bine-bine, zic eu, totuşi de ce ai adus-o la mine. Doar ştii că mie îmi plac cîinii. Mda, ştiu, mă ia ea cu binişorul, dar ştiu şi că eşti un iubitor de animale. Uită-te la ea cît de mică şi drăgălaşă e. Uită-te! Şi-mi îndeasă jivina în braţe.

Mîţa – ca mîţele, dă-i pe tors şi mădărit. Bun, şi ce-ai vrea să fac cu ea? o întreb eu cu jumătate de gură. Păi, dăcă nu vrei s-o adopţi (face o pauză de efect) ai putea s-o ţii pînă mîine. O duc eu la veterinar pentru deparazitare şi vaccinuri după care o las la magazinul de animale de la mall. Acolo o să-i găsească un stăpîn.

Te roooog. Te rugăăăăm… după care cotoiul bagă şi un mieunat suav de întărire. În faţa acestor argumente hotărîrea mea se topeşte mai ceva decît calota glaciară. Bine, zic, dar o închid în baie ca să nu-mi cotrobăie prin toată casa. Îi pun animalului lapte, mîncare şi o cutie de bax de bere în care să doarmă.

A doua zi pe la 6 dimineaţa mă trezeşte un mieunat. Mîţa era întinsă pe pervazul din exterior şi admira relaxată împrejurimile de la înălţimea celor patru etaje. Dau să o iau de acolo, trag de perdele şi simt cum îmi pică pe picior cîteva cîcăreze aburinde. Prin cameră, jumate lucruri vraişte. Pe masă, urme de labe. Calm, zic eu, fii calm! Că altfel faci moarte de animal.

Cîteva ore mai tîrziu animalul trecea controlul veterinarului şi îşi găsea un adăpost temporar. După încă două zile, era adoptat de un copilaş iubitor şi de familia acestuia. Puteţi vedea eroul principal al articolului în imaginile de mai sus (în prima – la mine acasă, în cea de-a doua – la magazinul de animale). Happy end!