O trompetă pe timp de război

Cîteva fragmente scurte pe care le-am selectat din micro-romanul Novecento de Alessandro Baricco.

Publicul e numai ochi și urechi, nemișcat. Toți au respirația tăiată. Cu ochii fixați pe pian și gurile căscate, par niște adevărați idioți.

Au rămas așa, în tăcere, complet buimăciți, chiar și după formidabila aia dezlănțuire de acorduri de la sfârșit cântată parcă cu o sută de mâini… iar pianul stătea să explodeze dintr-o clipă în alta.

În tăcerea aia aiuritoare, Novecento s-a ridicat, a luat țigara mea, s-a aplecat puțin înainte peste claviatură și s-a apropiat de corzile pianului […] A tras-o înapoi și era aprinsă. (pag. 51-52)

În ziua aceea Novecento se hotărîse să se așeze în fața clapelor albe și negre ale vieții sale pentru a începe să cînte o muzică absurdă și genială, complicată dar frumoasă […] pe muzica aia vor dansa anii care îi mai rămîneau de trăit. (pag. 63)

E uimitor cît de inutil e să cînți la o trompetă cînd e un război în jurul tău. (pag. 66)

sursă foto