Mai ții minte zilele în care erai lăudat că dormi la amiază și papi tot din farfurie?
Noi, oamenii, suntem destul de ciudați. Trăim de multe ori în trecut sau cu grija zilei de mâine și rareori ne bucurăm de prezent. Vrem să avem mereu mai mult și, de obicei, altceva decât ceea ce ni se oferă.
De exemplu: când eram mic – îmi doream să cresc mare. Când eram la grădiniță – vroiam să merg la școală, în liceu îmi doream să merg la facultate, pentru că acolo mi se părea mie că este adevărata libertate.
În facultate nu aveam bani, așa că abia așteptam să încep o carieră și să am propriul venit. A venit și viața de adult cu bunele și relele sale. Acum am propria mea familie și mă bucur de acest lucru.
Dar uneori mi se face dor de zilele în care eram lăudat că păpam tot din farfurie și că dormeam la amiază. De zilele în care cele 24 ore din zi erau suficiente pentru tot ce-mi doream și nu-mi băteam capul cu taskuri și termene limită.
Cum ar fi să-ți zică șeful într-o bună zi: am observat că mănânci tot în pauza de masă, ia un bonus de 25% de la mine… și du-te să tragi un pui de somn la amiază că te văd cam obosit. Vă imaginați așa scenariu?
Sursă foto