Jurnal de bord

Cum ar arăta reclama Aqua Carpatica cu politicieni

mincinos

Ați văzut cea mai nouă reclamă Aqua Carpatica? Hai, nu se poate să nu o fi văzut. Pe scurt ei au făcut o aplicație care-ți permite să compari calitatea apelor îmbuteliate din România și susține că apa produsă de ei e cea mai bună.

Genial, cine s-ar fi putut gândi?! Și ca performanța să fie completă, au făcut și un spot de promovare pentru această minunăție de aplicație. Vă invit să îl priviți mai jos și să-mi spuneți cât de neinspirat vi se pare pe o scară de la 1 la 10.

Dacă i-ați dat un 7 sau 8 – suntem de aceeași părere. Eu am văzut-o de vreo 10 ori deja, pentru că Aqua Carpatica este unul din sponsorii Comedy Cluj, iar această reclamă este difuzată înaintea fiecărui film. Vă dați seama că o știu pe de rost.

Și dacă tot am văzut-o de atâtea ori, am avut timp să-mi imaginez cum ar arăta reclama dacă în loc de copii ar apărea politicieni, iar în loc de apă, ar discuta despre partidele pe care le conduc. Ia citiți mai jos ce mi-a copt mintea, iar dacă aveți completări, lăsați un comentariu.

PNL: Partidul nostru este de 2 ori mai murdar, de asta avem 2 lideri de partid: unul pentru noi și unul pentru foștii PDL-iști – cei care au tăiat pensiile și au majorat TVA-ul fără să le facă nimeni nimic.

UNPR: Serios? Partidul nostru este de 15 ori mai necurat! Noi am intrat în Parlament fără să fim votați de popor. Ce poate fi mai tare ca asta?! Iar Oprea al nostru se plimba prin București cu girofarurile și ca să meargă la budă.

UDMR: Nu știu despre ce vorbește voi aici. Noi suntem de un catraliard de ori mai necurați. Maghiarii ne votează de 26 de ani, iar noi în schimb le tăiem pădurile. În rest nu facem mai nimic.

PSD: Noi suntem mai corupți ca voi toți luați laolaltă. Noi i-am dat României pe Iliescu, Năstase, Ponta și Dragnea. Practic noi am inventat cuvântul „corupție”. Sigla PSD ar trebui să apară ca ilustrație lîngă acest cuvânt în DEX.

Tu cum alegi partidul pe care-l votezi? Descarcă aplicația Political scanner, scanează candidații de aproape, compară partidele din România și află adevărul.

Sursă foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button