Cine-i mai tare: Messi sau Ronaldo?
– Domnu, domnu…
Eram în poartă și urmăream cu maximă atenție și îngrijorare evenimentele care se petreceau în careu. Două pase, un dribling și șut năprasnic din 7 metri. Mingea venea vijelios pe o traiectorie ce amenința să-mi zburlească freza rău de tot.
Am închis ochii și am parat cu un reflex nesperat. Freza mea a răsuflat ușurată. Coechipierii au preluat mingea și jocul s-a mutat în jumătatea adversă.
– Domnu portar, domnul portar!
Inițial am ignorat strigătul. Nu sunt obișnuit să fiu… domnit. De obicei sunt strigat baiatu’, domnișoru’ sau varianta ardelenească, măi fecior! Cum eram singurul portar din zonă, mi-am dat seama că despre mine era vorba așa că m-am întors. În spatele porții, prin gardul de plasă se ițea fața curioasă a unui băiețel.
– Domnu’ portar, cât îi scorul?
– 5 la 3 pentru noi, i-am răspuns.
Din celălalt careu s-au auzit strigăte: de bucurie din partea coechipierilor și înjurături din parte fundașilor adverși.
– 6 la 3, am revenit eu zâmbitor.
Băiețelul a dispărut mulțumit în spatele gardului. După vreo jumătate de oră mi-a venit iar rândul să stau în poartă. Băiețelul din spatele gardului și-a făcut din nou apariția. De data aceasta lângă el era o fetiță. Stăteau amândoi cu mânuțele agățate de gard și mă priveau în tăcere. Simțeam că mă evaluează de parcă ar urma să-mi spună ceva de o importanță capitală.
– Domnu’ portar, m-a strigat iar băiețelul. Cine-i mai tare: Messi sau Ronaldo?
I-am privit serios cum stau cu gurile căscate, ițindu-se printre plasa de la gard, așteptând cu nerăbdare răspunsul, de parcă de acest răspuns atârnă întreaga lume. Am făcut o pauză de suspans.
– Ronaldo e foarte bun, le-am răspuns eu într-un final, dar Messi e cel mai tare.
– Veeeezi, veeezi? Ți-am zis eu, ți-am zis! a chiuit bucuros băiețelul în timp ce dispăreau după gard. M-am trezit că zâmbeam cu gura până la urechi și mi-am adus aminte de alte întrebări asemănătoare care mi-au marcat copilăria. Cine-i mai tare: Bruce Lee sau Jackie Chan? Chuck Norris sau Van Damme?
Tmpul trece, eroii se schimbă, dar întrebările copilăriei rămân 🙂
Sursă foto