Jurnal de bord

Cînd te trezești cu tancul în fața porții

Duminică dimineață, ora 8:30, Casa de oaspeți Cincșor, județul Brașov. Dorm liniștit, deodată tresar de la un zgomot puternic. „Cutremur” – acesta e primul gînd care-mi trece prin cap. „Ce altceva se poate întîmpla într-o duminică la 8:30?”

Se aude așa de tare încît am impresia că acoperișul stă să cadă peste mine. Mă uit năuc în jur – zgomotul vine de afară. Scot capul pe geam și fac ochii cît cepele: pe drum trece o coloană de blindate, în timp ce cîțiva gură cască fac fotografii.

„O fi început vre-un război?! Ce altceva se poate întîmpla la 8:30 într-o duminică cu week-end prelungit: ori cutremur, ori război”. Îmi trec prin fața ochilor știrile din ultimele zile:

Mă frec la ochi: soldații care se ițesc din tancuri au pe casca steagul SUA. Trecătorii îi salută, unii filmează. Răsuflu ușurat. Dacă erau ruși, probabil că fugeau rupînd pămîntul. Ulterior am aflat că în apropiere se desfășura un exercițiu militar NATO și că localnicii erau oarecum obișnuiți cu asemenea apariții.

Pentru mine însă a fost un șoc. A doua zi la aceeași oră n-am mai tresărit așa de tare, iar la plecare în gara CFR m-am uitat mai liniștit la vagoanele ce cărau în spate zeci de blindate. Arătau înfricoșător, dar parcă te simți mai liniștit atunci cînd știi că există așa ceva în România, mai ales în contextul situației din țările vecine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button