Barcelona – PSG 14 februarie 0:4, 8 martie 6:1
Aseară a avut loc un meci ce va rămâne un punct de referință în istoria fotbalului. Barcelona a făcut imposibilul și a întors înfrângerea de 0 – 4 pe care a suferit-o în tur cu Paris Saint Germain. În prima manșă echipa franceză a reușit un meci exemplar pe teren propriu și a măturat pe jos cu echipa catalană care nu a mișcat aproape nimic.
Returul de pe Camp Nou părea mai mult o formalitate. Rolurile însă s-au inversat. PSG a fost nesigură și a comis multe greșeli individuale, oferindu-le catalanilor ocazia perfectă pentru o revenire nesperată. Totuși 6 – 1 pare un scor neverosimil, chiar și acum când scriu aceste rânduri.
Fanii spanioli sperau la o revenire, mai ales după ce Barcelona a început atât de bine meciul. În minutul 50 scorul era 3 – 0 și „remontada” părea aproape. A venit însă golul lui Cavani care i-a adus pe catalani cu picioarele pe pământ. La scorul de 3 – 1 Barca avea nevoie de încă 3 goluri pentru a merge în sferturi.
Și le-a reușit, toate 3 fiind înscrise în ultimele 7 minute. Pentru astfel de momente se îndrăgostesc oamenii de fotbal, pentru astfel de meciuri merg în tribune, la astfel de reușite visează fotbaliștii. Tripleta ofensivă Messi – Suarez – Neymar, sprijinită de Iniesta și un public fantastic a scris aseară istorie.
Meciul a avut și vreo 3 faze controversate la care nu s-a acordat penalty sau s-a acordat prea ușor în favoarea Barcelonei. Clare însă sunt 2 lucruri: în aceste zile numai fan PSG să nu fii. Și în locul arbitrului de mijloc, nu aș vizita prea curând Parisul 🙂 Apropo, ați observat că în acest an echipele din Champions League marchează o căruță de goluri? 🙂
N-as fi crezut ca mai pot intoarce rezultatul…
Nici eu, dar uite că s-au aliniat planetele și au reușit 🙂