Jurnal de bord

Azi e Vinerea Neagră după calendarul american

Treziţi-vă cu noaptea în cap şi faceţi cîteva mătănii cu faţa spre miazănoapte. Spuneţi o rugăciune în gînd să vă fi intrat salariul şi aduceţi o jertfă Zeului Shopping. Astăzi este Vinerea Neagră şi nu trebuie să mîncaţi nimic. Stomacul gol şi capul limpede vă va ajuta să luaţi decizia cea mai bună atunci cînd mergeţi la cumpărături.

Astăzi zeci de magazine online, dar şi cu sediu fizic rup de la portofel şi vin cu oferte speciale. Toată gama de electrocasnice şi electronice beneficiază de reduceri substanţiale, aşa că dacă intenţionai să-ţi cumperi orice produs din această gamă – acum e momentul.

Ofertele speciale au intrat în vigoare încă de la miezul nopţii. Unii cumpărători au fost foarte matinali şi au făcut comenzile încă de dimineaţă. Multe produse sînt deja la această oră cu stoc epuizat. Vînătorii de reduceri sînt în culmea fericirii. Serverele tremură, site-urile cad ca frunzele toamnei, iar vînzătorii văd negru în faţa ochilor.

Poate că ar trebui să facem o petiţie ca Parlamentul să declare Vinerea Neagră zi liberă pentru cumpărături, alături de sfîntul Andrei şi ziua României.

sursa imaginii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button