Jurnal de tată

Jurnal de tată: impresii după prima săptămâna la creșă

Despre ce înseamnă să-ți duci copilul la creșă în Cluj-Napoca, despre costuri și experiența noastră la creșă în prima săptămână

Ilinca în drum spre creșă pe 1 septembrie
Ilinca în drum spre creșă pe 1 septembrie

Săptămâna trecută a fost plină de noutăți și de încercări pentru toată familia. Am avut într-o singură săptămână concentrate 3 etape: primele zile la creșă, o nouă perioadă de achiziții (adică acea etapă în care copilul asimilează și interiorizează lucrurile noi pe care le-a văzut în ultimul timp) precum și apariția unui atașament prioritar față de tată. Azi povestim despre creșă, iar despre celelalte 2 într-un alt articol.

Creșă de stat sau privată?

Pregătirile noastre pentru creșă au început în luna iunie când am început să ne documentăm despre opțiunile pe care le aveam la dispoziție. Știam că aveam șanse mici să prindem un loc la stat. În Cluj-Napoca cererea pentru creșă depășește de 2-3 ori oferta de locuri disponibile, iar în acest an, numărul locurilor a fost redus de 3 ori din cauza pandemiei. Astfel, doar 200 de copii au fost acceptați la creșele de stat, în condițiile în care s-au depus peste 1400 de cereri.

În Cluj-Napoca cererea pentru creșă depășește de 2-3 ori oferta de locuri disponibile, iar, în acest an, numărul locurilor a fost redus de 3 ori din cauza pandemiei. Astfel, în această toamnă, aproximativ 200 de copii au fost acceptați la creșele de stat, în condițiile în care s-au depus peste 1400 de cereri.

Noi ne-am clasat undeva pe la jumătatea listei de așteptare, cu toate că dosarul nostru a primit 20 de puncte din 22 posibile. Vă dați seama ce concurență acerbă e la creșele de stat din Cluj-Napoca?! Și tind să cred că situația este similară și în alte orașe din țară. Eram pregătiți oarecum pentru acest deznodământ, așa că ne-am înscris din timp la o creșă privată.

Ne-am pregătit pentru creșă cum am știut noi mai bine. Am vizitat-o de câteva ori ca Ilinca să se obișnuiască puțin cu locul, i-am ajustat programul de masă și de somn ca să se potrivească cu cel de la creșă, i-am povestit cum o să fie, am citit povestioare cu ursul Fram care merge la grădiniță și ne-am jucat de câteva ori de-a creșa și grădinița. Teoria însă e una, și practica cu totul altceva. Și, pentru că știu că vă interesează, iată și o informație legată de costuri.

Costul unei creșe private în Cluj-Napoca în acest an este între 1000 și 2000 lei pe lună la care se adaugă de obicei costul pentru masă (între 15 și 20 lei pentru fiecare zi).

2 pași înainte – 1 înapoi

Pe 1 septembrie ne-am prezentat toți 3 la creșă cu emoții cât casa. Despărțirea a decurs binișor. Ilinca a plâns puțin, dar s-a liniștit în cele din urmă. Când am revenit acasă, apartamentul mi se părea gol și tăcut. Soția povestea din când în când cu educatoarea care ne trimitea informații despre evoluția lucrurilor.

În prima zi am luat-o pe Ilinca acasă pe la ora 13 (când începea programul de somn). Nu voia să adoarmă nicicum. A doua zi a fost mai bine. Nu a plâns aproape deloc, a mâncat și a dormit. Am mers după ea seara pe la ora 17. La fel s-a întâmplat și în zilele următoare. Ne bucuram deja că Ilinca se adaptează bine și visam la o a doua săptămână liniștită.

Ce începe cu emoții și lacrimi, continuă cu jocuri și se termină cu o răceală de toamnă? Ați ghicit: prima săptămână la creșă.

Primele semne de neliniște au apărut în dimineața zilei de vineri când Ilinca a plâns tare la despărțire și a părut afectată când am mers să o luăm acasă. Din acel moment cuvintele pe care le-am auzit cel mai des au fost „tata, baaa!”, adică „tata, vreau în brațe”. Lipsa afecțiunii din cele 4 zile de creșă și-a spus cuvântul. De 2 zile Ilinca vrea să fie ținută doar în brațe și nu se mai satură să fie mângâiată și alintată.

Și, ca să fie lucrurile complete, vineri seară fetița noastră a făcut febră și a început să-i curgă nasul. Auzisem de bolile pe care le iau copiii de la grădiniță, știam că e un lucru firesc. Speram totuși la un răgaz de măcar 2 săptămâni în care să ne odihnim și să ne punem pe picioare. N-a fost să fie.

Am revenit la siropuri, aspiratul nasului și nopți dormite pe apucate. Sâmbătă eram cu toții obosiți și nervoși, dar duminică lucrurile au început să arate mai bine. Ne așteaptă câteva zile de recuperare în care vom lucra amândoi de acasă și vom sta cu ea pe rând. După care vom încerca să o ducem din nou la creșă. Se pare că procesul de adaptare merge după principiul „2 pași înainte – 1 înapoi”. E nevoie de multă răbdare și efort.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button