Cum a fost prima mea cîntare oficială: impresii și fotografii de la eveniment
Săptămîna trecută mi s-a îndeplinit un vis – am avut prima mea cîntare într-un local. Vă anunțam aici despre eveniment și vă invitam mai în glumă, mai în serios să-mi fiți alături. Fiind prima mea încercare de acest fel, aveam nevoie de susținere.
Răspunsul pe care l-am primit de la voi mi-a depășit așteptările. Articolul a fost distribuit de vreo 200 de oameni. Am primit zeci de mesaje și comentarii de încurajare.
Anunțul a fost preluat și pe blogul lui Cristi, ceea ce a fost o surpriză tare plăcută.
Am stat cu morcov pînă în seara în care a avut loc cîntarea. De vină erau emoțiile, dar și faptul că aveam vocea în pioneze din cauza unei răceli ce nu vroia să mai treacă. M-am prezentat însă în Le Parisien știind că aceasta era șansa mea de a demonstra că vreau și că pot.
Am intrat în local cu o chitară și un suport de versuri luate împrumut, cu un playlist aproximativ și cu zeci de piese care mi se învîrteau în cap ca un roi de albine. Localul s-a umplut destul de repede de fețe cunoscute, de prieteni care au adus alți prieteni și de cunoștințe.
Au fost oameni care au venit și din afara județului, lucru care m-a impresionat mult. Am început ezitant de frică să nu mă apuce tusea. Am cîntat apoi cu Tamara și Ada, iar în pauză a urcat pe scenă Raluca. Am revenit la microfon știind că acela era momentul în care trebuia să renunț la emoții.
Mi-am dat drumul la voce și am început să cînt așa cum o făcusem de atîtea ori cu prietenii pe la focuri de tabără și întîlniri care mai de care. Publicul a răspuns pozitiv și m-a aplaudat, iar la un moment dat a căpătat voce. Au fost oameni în sală care au venit să cînte alături de mine.
Ne-am oprit aproape de miezul nopții. Mulți m-au felicitat și ceva îmi spune că erau sinceri. Pentru o primă cîntare mă descurcasem foarte bine. Ca să vă faceți o idee, puteți vedea mai jos un album cu fotografii realizate de Dumitrița la fața locului.
Am două vești bune pentru cei care și-au dorit să mă asculte live, dar nu au putut veni la cîntare. Prima din ele este că voi mai ține un concert la sfîrșitul lunii următoare, pe 29 aprilie.
Cea de-a doua e că în curînd o să îmi fac un canal de YouTube pe care voi posta fel de fel de înregistrări și năzdrăvănii ca să mă puteți vedea și asculta ori de cîte ori vi se face dor de mine 🙂
Vă mulțumesc pentru susținere! Fără voi nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile. Revin cu detalii.
One Comment