Cum i-am spus Ilincăi aceeași poveste de 100 ori

Pe la mijlocul lui ianuarie am descoperit pe YouTube „Povestea Gogoașei” – o poveste rusă pe care o știam de mic. Varianta pe care am găsit-o era una modernă, bine realizată și foarte frumoasă. E așa de faină că am îndrăgit-o imediat, atât eu cât și Ilinca, și am privit-o împreună de o multe de ori (așa cum asculți pe repeat o piesă de care te îndrăgostești după ce o descoperi).

După această descoperire, povestea pe care o cerea Ilinca în fiecare seară înainte de culcare era (ați ghicit) „Povestea Gogoașei”. Uneori adormea dintr-o singură rundă, alteori trebuia să i-o spun și de 2-3 ori la rând. Pe lângă asta, cerea să i-o spunem și în timpul zilei. Trebușoara aceasta a durat aproape 2 luni, timp în care am ajuns să o recit prin somn și chiar să visez personajele din poveste.

„Repetitio mater studiorum est”, adică „repetiţia este mama învăţăturii”: pentru cel care învață – da, pentru cel care trebuie să repete la nesfârșit același text – nu prea. După calculele mele, i-am spus această poveste Ilincăi de vreo 100 ori doar în prima lună. Proverbul însă a funcționat. După vreo lună Ilinca mea știa „Povestea Gogoașei” pe dinafară. Dacă se întâmpla să scap vreo greșeală sau să mă abat de la forma textului cu care se obișnuise, mă atenționa și mă corecta imediat.

Nu mai puteam continua așa. Trebuia să iau măsuri. Așa că l-am rugat pe bunicul Dumitru să facă o înregistrare cu lectura acestei povești. Zis și făcut. Înregistrarea a ieșit bine. Ilincăi i-a plăcut mult. Așa am înlocuit versiunea video cu cea audio în lectura bunicului. După 2 luni, timp în care a auzit povestea de sute de ori, Ilinca a decis că a ascultat-o suficient. Și, ca să se asigure că a reținut-o bine, a început să ne-o povestească în fiecare zi. Doamne ajută-ne și dă-ne răbdare!

Voi ce povești ați repetat de zeci/sute de ori?