Cum am jucat la grădiniță primul spectacol cu păpuși compus de mine

Uneori, copiii scot ce-i mai frumos din oameni.  De când am devenit tată, am început să compun pentru Ilinca tot felul de scenete și povestioare. A fost un lucru care venit de la sine în serile în care îi spuneam povestea înainte de culcare și în nopțile în care nu putea să adoarmă.

Copiii nu îți pun doar răbdarea la încercare ci și creativitatea, iar Ilinca mea este o adevărată provocare în acest sens. Unele din povestioarele mele erau simple și rudimentare și au rămas pierdute în amintiri. Altele s-au dezvoltat și au evoluat în timp. Unele așteaptă să fie publicate.

Anul trecut Ilinca a dezvoltat o pasiune pentru jocurile de rol. Am observat că este încântată atunci când transform povestirile mele în scenete jucate cu păpușile și jucăriile sale. Așa că am început să-i arăt mici spectacole de teatru de păpuși.

Așa am ajuns să fac câteva spectacole cu scenariu și decor în care jucăriile sale deveneau personaje care căpătau voce și personalitate. După aproape un an de experimente, mi-am luat inima în dinți și am decis să trec la următorul nivel.

Primul meu spectacol pentru copii jucat în public

La începutul acestei săptămâni i-am propus educatoarei de la grupa Ilincăi să le arăt copiilor una din piesele mele. Iar motivul a fost simplu: dacă ai un talent, nu îl ține ascuns, folosește-l pentru a-i bucura pe cei din jur, mai ales dacă acest lucru te face să ieși din zona de confort.

Propunerea mea a fost acceptată cu mare bucurie. În scurt timp, copiii au fost anunțați că tatăl Ilincăi o să le arate un spectacol în ziua următoare. Și nu era vorba doar de copiii din grupa Ilincăi, ci de toți copiii din grădiniță. Mă așteptam la un public de 10-15 copii de 3-4 ani și m-am trezit cu 2 spectacole programate: unul pentru grupele mici și altul pentru grupele mari și mijlocii. În total vreo 50 de copii. Am fost pus în fața faptului împlinit. Nu mai puteam da înapoi, așa că mers cu curaj înainte.

Dacă ai un talent, nu îl ține ascuns. Folosește-l pentru a-i bucura pe cei din jur, mai ales dacă acest lucru te face să ieși din zona de confort.

Și-mi pare tare bine că am făcut-o. Deși am avut mari emoții. Cei care interacționează cu copiii știu cât de dificil este să le păstrezi atenția mai mult de câteva minute, mai ales când sunt în grup. Emoțiile mele s-au risipit de îndată ce am văzut cât de încântați erau copiii de scenă și de personaje.

După ce am început povestea au fost ochi și urechi la mine. A fost o bucurie să-i văd atenți, prezenți și implicați, să văd cum zâmbesc la ghidușiile mele și să le simt entuziasmul atunci când făceam vreo scenă reușită. Am trăit împreună toată piesa. Spre surprinderea mea, copiii din grupele mari au fost chiar mai interesați de experiență decât cei mici. La un moment dat, am și cântat împreună.

Bineînțeles, nu au lipsit din program nici perlele. La începutul piesei, i-am întrebat pe cei mai mari dacă erau gata de spectacol. „Daaa!” au strigat cu toții în cor, iar unul a adăugat un „Doamne miluiește”. După piesă am auzit-o pe una din prietenele Ilincăi spunându-i fetiței mele: „Tati al tău este foarte talentat, așa ca un… sportiv!”

La sfârșitul spectacolului am bătut palma cu copiii, i-am lăsat să mângâie personajele și ne-am mulțumit unii altora pentru această experiență frumoasă: ei mie pentru teatru, eu lor pentru bucuria de a fi trăit aceste momente frumoase împreună. Educatoarele au fost tare încântate și m-au lăudat pentru partea interactivă și educativă din piesă.

Ceva îmi spune că acesta nu e ultimul spectacol pe care-l organizez la grădiniță.