2 ani: Ilinca a învățat să deschidă ușile din casă și să aprindă lumina

Luna aceasta am fost răciți în cea mai mare parte a timpului. Și când zic „am fost” mă refer la toată familia. După aproape 2 luni de creșă, ne putem „lăuda” deja cu 2 ture de răceală, adică mai mult decât făceam în mod normal într-un an întreg.

Cumva, trăiam cu impresia că răcelile pe care le iau copiii mici nu trec și la adulți, pentru că adulții au (sau ar trebui să aibă) imunitatea mult mai bună. Regula a funcționat exact invers în cazul nostru. După 2-3 zile petrecute la creșă, Ilinca a venit acasă cu un virus urât care ne-a lovit pe toți 3.

După 2 săptămâni, am dus-o din nou la creșă și scenariul s-a repetat, doar că de data aceasta răceala a fost și mai dură. Simptomele au fost atât de urâte, încât la un moment dat ne întrebam dacă nu cumva luasem COVID. Nu a fost cazul, totuși, am trecut printr-o perioadă grea și stresantă, în care am continuat să lucrăm de acasă bolnavi, în timp ce aveam grijă de copil.

Din câte am discutat cu alți părinți mai experimentați, scenariile de acest gen se vor repeta, așa că, în acest moment, sperăm doar o pauză cât de scurtă în care să apucăm să ne tragem sufletul și să ne recăpătăm ritmul. Cu toate că luna trecută a fost foarte obositoare, Ilinca a învățat să facă și câteva lucruri noi care ne-au surprins.

Ilinca poate deschide ușile din casă și ajunge la întrerupătoare

Fetița noastră a mai crescut în înălțime. Ne-am dat seama de acest lucru în momentul în care am văzut că nu mai încape în picioare pe sub masă, că trebuie să se aplece ca să treacă prin locuri în care trecea ușor vara trecută. Luna aceasta Ilinca a învățat să facă 2 lucruri de care este foarte încântată.

Primul  – reușește să deschidă ușile din casă și, când face acest lucru, dă dovadă de o tenacitate demnă de invidiat. Se înalță pe vârful degetelor, se sprijină de ușă și se întinde spre clanță până reușește să o agațe și să o tragă în jos. Apoi face același lucru ca să o închidă. După care repetă la nesfârșit procesul pentru fiecare ușă din casă.

Stăteam pe toaletă într-o dimineață când, dintr-dată, am simțit cum clanța ușii coboară în liniște. Fix ca în filmele de groază. Spre norocul meu, ușa era încuiată. Câteva clipe mai târziu s-a auzit un click de întrerupător care m-a lăsat în întuneric.

A doilea – Ilinca a învățat să aprindă și să stingă lumina. Încă nu e suficient de înaltă ca să ajungă la întrerupătoare, dar folosește o șmecherie pe care i-am arătat-o. Are 2 fotolii faine din burete pe care le tot cară prin casă, iar eu i-am arătat că poate să le urce pe ele pentru a ajunge la întrerupător.

După câteva zile am ajuns să regret lecția. Ea, însă, este extrem de încântată. Așa de încântată, încât stă toată ziua și stinge și aprinde lumina prin casă. Pentru asta se folosește de orice scaun, fotoliu sau măsuță pe care o are la îndemână.

În una din diminețile trecute, m-am trezit mai devreme și am mers la baie pentru unul din puținele tabieturi pe care mi-l mai permit(eam): adică stau dimineața în liniște pe toaletă și citesc știrile. Și cum stăteam așa concentrat la ecran am simțit cum clanța ușii se lasă în jos într-o liniște deplină. Fix ca în filmele de groază. Spre norocul meu, încuiasem ușa din reflex și deja sărbătoream în sinea mea reușita.

Câteva clipe mai târziu s-a auzit un click de întrerupător care m-a lăsat în întuneric, încă un click și ventilatorul de aerisire a prin viață și a început să turuie vioi. Mesajul pe care mi l-a transmis Ilinca a fost simplu: dacă nu vrei să ieșit de bunăvoie, lasă că ieși tu de nevoie. Practic, din această lună mi-a fost anulat și ultimul refugiu pe care-l mai aveam în casă.

Să discuți cu Ilinca în acest moment e ca și cum ai juca pantomimă cu cineva care nu știe să mimeze, dar are voie să spună o silabă din cuvântul pe care trebuie să-l ghicești. De multe ori, silaba nu e cea cu care începe cuvântul.

Ultimele achiziții în materie de vocabular

Luna trecută Ilinca a continua să-și dezvolte vocabularul cu o serie nouă de cuvinte, ceea ce o ajută să-și comunice mai bine dorințele. Practic, odată la 2-3 zile realizăm că fetița noastră și-a asimilat câte un cuvânt nou pe care încearcă să-l pronunțe. Deocamdată reușește să spună silabe. Iată câteva exemple:

Gugu – struguri
Ghi – gem
Gaga – înghețată
Mimi – mic sau smântână
Mama – mama sau banană
Bubu – bunicul/bunica sau biscuit
Ama – alb (adică numele ei de familie)
Niii – negru
Cocuti – cuțit
Fo – roșu sau jos

Vă dați seama câte confuzii avem când încearcă Ilinca să ne spună ceva insistent, iar noi nu înțelegem. De exemplu, ieri la masă Ilinca repeta într-una „mi, mi, mi…”. Eu noi îi tot ofeream smântână, știind că asta însemna „mi” până în acest moment. Abia după vreo 10 minute am realizat că ea voia de fapt să mănânce cu o linguriță mai mică.

Caz similar și cu „bubu”. Ilinca repeta cuvântul, iar noi îi explicam că bunicii sunt la muncă și nu pot discuta cu ea pe internet. Ca să ne dăm seama în cele din urmă că ea cerea de fapt un biscuit. Și, ca să complicăm puțin lucrurile, iată și un exemplu de propoziție mai complexă pe care nu am știut de unde să o luăm când am auzit-o prima dată.

„Pi fu ghi, piiii fuuu ghiii!” În traducere din bebelușeză asta înseamnă (sunteți pregătiți pentru deznodământ?): pâine cu unt și cu gem! Abia aștept ca Ilinca să înceapă să vorbească mai bine. Cred că o să am o grămadă de perle de împărtășit aici pe blog.