Jurnal de tată

1 an și 10 luni: Ilinca a intrat în etapa „nu, nu, nu”

Etapa negațiilor e perioada în care părinții își fac antrenamentul pentru adolescența de mai târziu a copilului

Noutățile lunii precedente: am făcut prima călătorie în familie cu mașina prin țară. Ilinca a considerat acesta momentul potrivit pentru a intra în etapa negațiilor și a crizelor de personalitate. A fost frumos? Da. A fost un concediu relaxant? Nici pe departe.

Primul concediu cu mașina prin țară

Timp de o săptămână am călătorit cu mașina pe la diverse destinații din țară. A fost o premieră atât pentru noi, cât și pentru Ilinca. Eu nu mai condus niciodată o perioadă așa de lungă, Ilinca nu a mai călătorit niciodată așa de mult cu mașina. Pe scurt, erau destul de multe necunoscute în joc, iar pe traseu au avut parte de o mulțime de surprize: unele plăcute, altele deloc.

Nu ne așteptam să fie atât de dificil să vizitezi o cetate sau un castel cu un copil mic. N-am știut în ce ne băgăm. La Cetatea Devei erau peste tot avertizări de vipere, iar Ilinca fugea pur și simplu de noi printre pietre ascuțite și trepte abrupte. La Castelul Corvinilor scurgerea din curtea interioară era mai largă decât piciorul Ilincăi. La fel și gratiile de pe turnuri. Normal că a călcat în scurgere până la genunchi, normal că a încercat să se bage printre gratii. Normal că a ieșit plină de lovituri și zgârieturi, și asta în contextul în care am dus-o mai bine de jumătate de timp în brațe.

Cea mai plăcută surpriză din concediu a fost la Cazanele Dunării, unde Ilinca a fost atât de încântată de călătoria pe apă, încât a stat ca un îngeraș timp de aproape 2 ore. Au fost singurele 2 ore din concediu în care am fost cu adevărat relaxat.

Surpriza plăcută a venit la Cazanele Dunării unde Ilinca a fost încântată de călătoria pe apă. În pofida zgomotului puternic, a zdruncinăturilor cauzate de valuri și a brizei, Ilinca a stat ca un îngeraș timp de aproape 2 ore. Au fost singurele 2 ore din toată săptămâna în care am fost cu adevărat relaxat. Așa de relaxat încât am fost tentat să mai mergem încă o dată doar ca să ne bucurăm de liniște.

Cu excepția celor 2 ore, am alergat după ea pe Transfăgărășan, pe lângă sculpturile lui Brâncuși din Târgu Jiu, prin centrul istoric din Sibiu și Sighișoara. Per ansamblu, însă, am avut o experiență foarte bună. Ilinca nu a avut deloc rău de mașină, nu am avut incidente grave pe traseu, iar locurile pe care le-am vizitat au fost foarte frumoase.

Despre concediu o să vă povestesc mai pe larg într-un articol separat. Totuși, nu aș folosi cuvântul „concediu” pentru o călătorie în care mergi cu copilul. Pentru că nu poate fi vorba de odihnă și relaxare, atunci când trebuie să ai grijă de un copil mic într-o călătorie, mai ales când e vorba un copil care a intrat într-o etapă în care spune „nu” la fiecare 10 minute.

Teribila vârstă de 2 ani

Teribila vârstă de 2 ani (în engleză terrible twos) a început puțin mai devreme decât de așteptam. Ilinca a intrat deja în perioada negațiilor. Cuvântul pe care-l auzim cel mai des de vreo lună este „nu”. Indiferent de context și de opțiunile pe care i le propunem. „Nu, nu, nu!”

Un copil de 2 ani este o combinație între un bebeluș și un copil care începe să-și afirme propria personalitate. Iar metoda cea mai la îndemână pentru afirmare este, desigur, să se răzvrătească împotriva părinților. Un copil de 2 ani e ca un adolescent ce vrea să fie hrănit cu lingurița.

„Nu, nu, nu” De cele mai multe ori aceste cuvinte sunt spuse doar de dragul de a fi rostite. Alteori o fac să devină la fel de îndărătnică ca un măgăruș. Așa că, în această perioadă răbdarea, și așa fragilă, ne este supusă unui nou val de încercări. Mai ales când e vorba de niște reguli simple care erau până acum cât de cât respectate.

„Ilinca, atunci când venim de afară, ne descălțăm și ne spălăm pe mâini”. „Nu, nu, nu!”

„Ilinca, înainte de culcare trebuie să punem jucăriile la loc”. „Nu, nu, nu!”

„Ilinca, nu ne jucăm cu mâncarea și nu o aruncăm pe jos”. „Nu, nu, nu!”

Cam în această perioadă i s-a accentuat mult și simțul proprietății. Ilinca s-a atașat foarte mult de jucăriile sale. Are o păpușă, o rață, o bufniță și un cățel fără de care nu vrea să doarmă. Iar, când ieșim la plimbare, își ia în brațe mingea sau piticii și nu-i lasă din mână nici în ruptul capului. Să ne țineți pumnii, pentru că am început pregătirile pentru creșă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button