Ilinca, 4 ani: vârsta întrebărilor și a lui „fac(em) doar ce vreau eu”

De vreo lună, Ilinca mă întreabă aproape în fiecare zi cât mai are de așteptat până împlinește 4 ani. Ca toți copii, este foarte nerăbdătoare să crească mare, să meargă la școală, să învețe multe lucruri interesante și să ajungă adultă ca mami și tati.

De-o vreme, Ilinca ne tot repetă ca e fetiță mare și se supără foarte tare dacă cineva îndrăznește s-o contrazică. În același timp, i-ar plăcea ca mama și tata să aibă aceeași vârstă ca ea ca să putem merge împreună la grădiniță și să ne jucăm toată ziua.

„Tati, de ce tu și mami v-ați născut așa devreme? Aș vrea să avem aceeași vârstă, să mergem împreună la grădiniță și să ne jucăm toooată ziua”.

Vârsta rochițelor și a lui „vreau să fac(em) doar ce vreau eu”

Și iată că, în sfârșit, a venit ziua mult așteptată. Ilinca noastră a împlinit 4 ani – o vârstă frumoasă și dificilă care vine la pachet cu o mulțime de transformări și etape interesante. Vârsta de 4 ani este o perioadă a preferințelor exprimate imediat și a emoțiilor puternice.

Crizele emoționale nu mai sunt așa de frecvente ca la 2-3 ani, dar sunt mai puternice în intensitate. Exprimarea lor vine ca o furtună puternică într-o zi de vară. Apare pe neprins de veste, se descarcă rapid și violent, după care pleacă la fel de repede. Copilul se descarcă și se relaxează, iar părintele exact invers.

În materie de preferințe vestimentare, Ilinca ne-a anunțat clar că dorește să poarte numai rochițe. Fie că merge la grădiniță, fie că ieșim în parc sau doar să ducem gunoiul. Și nu orice rochiță, ci cea pe care și-o alege ea. Îți dai seama câte negocieri ducem de fiecare dată când ieșim din casă.

Ilinca ne-a anunțat clar că dorește să poarte numai rochițe. Fie că merge la grădiniță, fie că ieșim în parc sau doar să ducem gunoiul. Și nu orice rochiță, ci cea pe care și-o alege ea.

4 ani e perioada în care încep să apară primele semne firave de empatie. În general, însă, egoismul și nevoia de a fi mereu centrul atenției primează. Ilinca ne spune de multe ori că vrea să facă tot timpul doar ce dorește ea (chiar dacă de cele mai multe ori nu prea știe ce-și dorește). Așa că încercăm să-i oferim tot timpul două-trei opțiuni din care să aleagă (evident opțiunile le alegem noi, dar în felul acesta e și ea mulțumită și noi mai liniștiți).

Alteori, însă, nevoia sa de control și independență sunt prea puternice pentru a fi gestionate cu astfel de tehnici. Și atunci Ilinca ne face planuri detaliate pentru câteva ore sau pentru zile întregi. Într-o seară am revenit acasă de la lucru și ea mă aștepta deja cu planurile făcute.

E clar, copilul acesta are stofă de manager. Stau acum și mă întreb: de unde știam eu ce trebuia să fac înainte să am copil? Și cu ce mă ocupam toată ziua? Că prea mult timp liber aveam…

Vârsta întrebărilor și a negocierilor complicate

Vârsta întrebărilor – știam că are să vină și credeam că eram pregătit pentru ea. Cu toate acestea, am fost de multe ori copleșit de avalanșe de întrebări care apar în cele mai nepotrivite momente. De vreo trei luni le auzim continuu. Ce? De ce? Cum? Când? Unde? Pentru ce?

Unele din ele vin izolat, altele în averse. La unele ai răspunsuri, la altele nici nu apuci să înțelegi ce ești întrebat. La început întrebările erau cam stupide și nu prea au noimă. Cu timpul, însă, acestea au devenit din ce în ce mai structurate, încât ajung uneori să mă minunez de legăturile logice pe care le face.

De câteva săptămâni am remarcat o oarecare maturizare în privința negocierilor pe care le ducem de obicei. Zilele trecute, de exemplu, am reușit să o convingem să ne lase să ne uităm la un film, în timp ce ea se juca în camera ei. A fost o premieră absolută.

Pe măsură ce Ilinca merge mai mult la grădiniță, pare mai dispusă să se joace singură și să facă activități în mod independent. Ilinca iubește în continuare jocurile de rol. O vedem de multe ori cum merge în camera ei și reproduce scenariile de la grădiniță cu jucăriile sale (jocuri în care ea este educatoarea, iar jucăriile sunt copiii).

4 ani este și vârsta în care Ilinca cere să facă activități fără să fie ajutată, să îndeplinească sarcini ușoare prin casă. Când mergem în parc îi place să facă activități fizice cât mai complicate: merge cu bicicleta (deocamdată cu roți ajutătoare), se cațără peste tot, se dă în leagăne pentru copii mai mari și își încearcă puterile la tot felul de aparate sport pentru adulți.

La 4 ani Ilinca știe să numere obiectele din jur și să recunoască aproape toate cifrele de la 1 la 10, recunoaște câteva litere (pe unele încearcă chiar să le scrie), poate numi formele geometrice de bază (cerc, pătrat, triunghi) și știe mai multe culori decât mine 😀

Am observat de asemenea că a început să fie interesată să relaționeze și să se joace cu alții copii, mai ales dacă aceștia sunt dispuși să facă ce vrea ea. În cazul în care ceilalți copii au alte planuri e nedumerită și supărată 😀 .

Ilincăi îi place în continuare mult să i se citească și să stea cu nasul în cărți, iar rezultatele sunt pe măsura implicării noastre. La 4 ani Ilinca știe să numere obiectele din jur și să recunoască aproape toate cifrele de la 1 la 10, recunoaște câteva litere (pe unele încearcă chiar să le scrie), poate numi formele geometrice de bază (cerc, pătrat, triunghi) și știe mai multe culori decât mine 😀 .

Activitatea sa preferată însă rămâne vorbitul. Și, Doamne, cât poate să vorbească. Dacă începe, uneori nu pare în stare să se oprească. Poveștile sale sunt de multe ori un amestec de întâmplări reale și inventate. Când obosește să vorbească, începe să recite și să cânte. După 4 ani în care i-am cântat și recitat tot felul de poezioare, a început să le compună și ea tot felul de poezioare improvizate. Și, la cât de mult vorbește, unele din ele chiar rimează. Iată un exemplu:

„Dragă mamă, nu mai vine
Prințul legănat de șine.
Eu sunt bună la alergat
Uită-te cum sar în pat!”