O girafă rădăuțeană și cum mă strigă Ilinca în funcție de context #perleleIlincăi

Cum mă strigă Ilinca mea în funcție de context

„Tati” – neutru, nimic special.
„Tăticule” – când vrea ceva.
„Tati-ciocolati” – când vrea ceva ce nu (prea) are voie.
„Țați, tzatziki” – când are glume în program.

***

Bunicii: „Ilinca, ce ai văzut interesant în parcul zoologic din Valencia?”
Ilinca: „Am văzut un hipopotam de mare, purici și o girafă rădăuțeană”.

Context: în Bioparc Valencia am văzut un hipopotam ce dormea sub apă, un trunchi de copac plin cu termite și niște girafe drăguțe ce mestecau domol. Nu știu care e legătura cu ciorba rădăuțeană. Poate îi era foame 🙂

***

Soția: „Ilinca, uite! Ți-a trimis bunica o rochiță violet de prințesă. Bună, la o adică, de făcut poze în levănțică”.

Ilinca îmbracă rochia și mi-o arată bucuroasă.

Ilinca: „Tatiiii, uiteee! Am o rochiță de elefănțică!”

„Mami, am căzut și m-am lovit la cot. Trebuie să mănânc niște înghețată ca să mă vindec mai repede”.

Cu fiică-mea în mașină. La radio Miley Cyrus cântă piesa „Flowers”.

Ilinca: „Tati, dă mai tare, te rog! Îmi place piesa asta despre calorifere”.
Eu: „Ha ha! Ce calorifere?”
Miley Cyrus: „Can love me better, I can love me better, baby…”
Ilinca: „Calorifere, ai calorifere bebe!”

***

– „Uite, tati! Am desenat o gură”.
– „Văleu! O gură? Dar de ce e albastră?”
– „E albastră pentru că a mâncat afine”.
– „Și petele acelea verzi?”
– „Aceia-s microbi. Gura aceasta nu s-a spălat pe dinți”.

Ilinca se plimbă cu bunicul prin sat. Copil de oraș în vizită la bunici la țară. După un timp îl întrebă mirată în șoaptă: „Bunicu’, de ce ne salută toți oamenii? De unde ne cunosc ei pe noi?”

***

Ilinca după ce a fost în beci cu bunicul.

Ilinca: „Tati, beciul lui bunicu’ e ca peștera fermecată a lui Aladdin”.
Eu: „… iar comorile sunt butoaiele cu vin”.

***

Ilinca: „Tati, unde te pregătești să mergi?”
Eu: „Merg la baza sportivă să joc tenis de masă”.
Ilinca: „Nu plecaaaa! Stai cu mine! Nu vreau să mă despărțesc de tine NICIODATĂ!”
Eu: „Of, Ilinca. Lipsesc doar o oră…”
Ilinca: „Și o să te întorci? Promiți?”
Eu: „Sigur că da. Doar ți-am promis – tati se întoarce ÎNTOTDEAUNA”.

10 minute după ce am plecat.

Ilinca: „Mami, hai să mergem la baza sportivă. Să vedem ce face tati fără noi acolo”.

„Tati, când o să cresc mare vreau să fiu programator. Știi de ce? Ca să fac la toaaată lumea program”.

Întuneric, liniște. Stau lângă fiică-mea în pat și îi ascult respirația. I-am citit o poveste înainte de culcare. I-am mai spus una în șoaptă după ce am stins lumina. Aștept să adoarmă. După un timp dau să mă ridic. Dintr-o dată, se aude o voce.

Ilinca (cât se poate de trează): „Tati, unde pleci? Stai cu mine că… vreau să-ți cânt un cântec”.
Eu (cam iritat): „Credeam că dormi deja. Ce cântec? E aproape miezul nopții. Hai că mi-l cânți mâine!”

Ilinca (insistentă): „Dar vreau acum că până mâine îl uit…”
Eu (resemnat): „Mbiiine, hai cântă-l și apoi repede la somn”.

Ilinca (bucuroasă): „Bine, hai aprinde lumina”.
Eu (nedumerit): „Să aprind lumina? Pentru ce? Nu ai nevoie de lumină ca să cânți”.

Ilinca: „Of, tati. Nu pot cânta pe întuneric pentru că nu văd muzica. Înțelegi?”

Cei care reușiți să vă culcați copiii devreme, spuneți-mi și mie cum faceți