Jurnal de tată

Ce surpriză mi-a făcut Ilinca de Ziua Tatălui

Săptămâna trecută am ajuns la capătul puterilor. Ilinca a făcut un nou salt cognitiv, așa că am avut o săptămână grea cu zile luuungi care, parcă, nu se mai terminau. Am început weekend-ul terminați fizic și psihic, plus la asta, a dat peste noi și o răceală de vară.

Care e culmea răcelii? Să mori de cald și să stai cu muci la nas în același timp. Greu, tare greu.

Duminică pe la miezul nopții Ilinca refuza să doarmă, iar noi ne pregăteam de încă o noapte lungă. Era suspect de energică și binedispusă așa că am luat-o cu noi în bucătărie. Să bem împreună un ceai.

Când ești părinte, nu mănânci după ora 6, că e nesănătos. Mănânci când apuci. În cazul nostru – după miezul nopții.

Și cum stătea Ilinca în scaunul ei, a început dintr-odată să turuie.

Ti-ta tu-ta ti-ta… TA-TA TA-TA TA-TA

Când am auzit-o aproape că mi-au dat lacrimile. Știu, nu se poate pune acesta ca primul ei cuvânt, sunt doar niște înșiruiri de silabe pe care le exersează, dar e plăcut oricum. Se pare că săptămâna aceasta suntem la silabele cu litera t, iar ta-ta îi place cel mai mult, pentru că o repetă într-una.

Eu o ascult și mă bucur, sperând în același timp că nu va trebui să trecem prin același proces pentru fiecare literă din alfabet. Știu de asemenea că o să ne fie dor de această perioadă, așa că încercăm să ne bucurăm de fiecare moment împreună.

La finalul zilei am aflat că, duminică, majoritatea țărilor de pe continentul American și unele țări din Europa au sărbătorit Ziua Tatălui, o zi care se celebrează în România în a doua duminică din luna mai. Așadar, la mulți ani cu întârziere tuturor tăticilor, indiferent unde ați fi!

3 Comments

  1. Andrei, nu sunt eu autorul clipului legat de programare.

    Mă bucur că îți place experiența de tată. Și eu sunt foarte încântat. Să ne bucurăm de fiecare moment, că timpul trece foarte repede și imediat ne trezim cu ei mari 🙂

  2. Hey – mersi frumos pentru raspuns!

    Da… asa e, cresc foarte repede si da – fiecare perioada are viata ei si felul ei de a fi.
    Sincer, chiar ma bucur ca mai vad si citesc despre oameni care sunt impliniti prin realizarea unei familii 🙂 – va fi un lucru intalnit din ce in ce mai rar din pacate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button