Jurnal de tată

Porcul, bucuria mică și cei 11 dințișori

Discuție în familie într-o seară oarecare. Eu (jucându-mă cu Ilinca): „Cine-i bucuria noastră mică și dulce ca o bombonică? Cine, cine?”

Ilinca mă privește nedumerită, zâmbește, apoi arată cu degetul spre maică-sa care trebăluia prin bucătărie.

„Tu ești, îi răspund eu. Și mama e o bucurie, dar ea e o bucurie mare!” La care s-a auzit o voce din bucătărie: „Vrei să zici că sunt grasă?”

Am râs, dar parcă nu a fost râsul meu.

***

Seara, pregătiri de culcare.

Eu: Merg în baie. Am de spălat 43 de dinți.

Soția: Foarte bine! Stai un pic, de unde 43?

Eu: Pai eu am 32 și Ilinca 11.

***

Conversație de weekend, pe la amiază.

Soția: Am observat că, în ultimele zile, Ilinca merge din când în când la geam și se uită meditativ afară. Oare ce-o frământă? Oare are vreo dilemă existențială la 1 an?

Eu: Neh! Cred că pur și simplu vrea la plimbare și noi ne prindem mai greu.

***

Cină în familie acasă. Eu, soția și Ilinca. Mâncasem multișor și mă pregăteam să iau a 5-a felie de pepene, când am simțit un „tril de privighetoare” urcându-mi intempestiv pe gât. Am încercat să-l maschez, dar aveam mâinile ocupate.

La ieșire trilul s-a transformat într-un sunet răgușit ca un răget de animal în călduri. Groaznic! Mi-am cerut scuze de la audiență și am încercat să dreg busuiocul cu o glumă. “Ai auzit, Ilinca? Așa face regele animalelor!” Soția s-a uitat sarcastică la mine și m-a întrebat scurt: “Cine, PORCUL?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button