Jurnal de tată: dialoguri de vară despre înghețată, piscină și șuturi
Pe la mijlocul lunii august am fost la piscină pentru prima dată în acest sezon. Și, cu toate că am folosit cremă de protecție, m-am cam ars pe alocuri. Ce să zic, e dezavantajul de a avea numele Albu. În seara imediat următoare mă uitam cu Ilinca într-o carte și repetam culorile, când am avut parte de o surpriză.
„Ilinca, arată-mi culoarea albastră”. Și Ilinca mi-a arătat cerul.
„Ilinca, arată-mi culoarea galbenă”. Și Ilinca mi-a arătat soarele.
„Ilinca, arată-mi culoarea roșie”. Și Ilinca a râs și a arătat spre mine.
***
Sibiu, Piața Mică, plimbare cu fetele.
Ilinca: „Tata, gaaaa! Gaaaa!”
Eu: „Vrei înghețată, puiule? Bine, îți iau un glob. Dar azi nu mai ceri altă înghețată, ne-am înțeles?”
Și mi-a promis. Și i-am luat înghețată artizanală de căpșune fără zahăr. Și a mâncat-o pe nerăsuflate. 20 de minute mai târziu.
Ilinca: „Tata, gaaaa! Gaaaa!”
Eu: „Parcă ne-am înțeles că nu mai ceri azi înghețată?!”
Soția: „Vezi că, atunci când ți-a promis asta, eram pe Podul Minciunilor”.
***
Ilinca nu poate pronunța încă sunetul „s” și „ș”. Îl înlocuiește de obicei cu „f” pe care îl rostește mult mai ușor. Aseară am ieșit în parc cu mingea și ne-am jucat vreo 2 ore, timp în care eu am tot îndemnat-o: „Hai Ilinca, șut la balon! Bravo, șut și gol! Șut, șut, șut!”
N-a fost o idee prea strălucită din partea mea. Mi-am dat seama de acest lucru abia după ce Ilinca a ținut să repete entuziasmată încurajările mele. Și le-a tot repetat până am ajuns acasă. Până nu învață să pronunțe sunetul „ș”, cred că nu mai insist cu… șuturile.