Când îți iei copilul în brațe pentru prima dată
Când devii tată de fetiță e ca și cum te-ai îndrăgosti. Începi să vorbești în șoaptă fără să-ți dai seama, ai parte de nopți albe și de zile pline de culoare, iar când ești plecat de acasă, te gândești numai la ea.
Pentru mine, Ilinca a fost dragoste la prima vedere.
Când am intrat în sala de naștere și am văzut-o, am știut că viața mea s-a schimbat decisiv și iremediabil, iar când am luat-o în brațe pentru prima dată, am simțit ca și cum o piesă de puzzle lipsă ar fi făcut click exact în locul potrivit.
Bine, prima dată nu am știut cum s-o iau în brațe. Mi se părea așa de mică și de fragilă, că îmi era parcă teamă să o ating, ca o floare frumoasă pe care vrei să o protejezi. Și de atunci mă minunez și o privesc ore în șir, de parcă nu mi-ar veni să cred că o asemenea minune ni s-a întâmplat tocmai nouă.
Când îți iei copilul în brațe pentru prima dată descoperi că începi să iubești cum nu ai mai făcut-o vreodată și realizezi că viața ta este de acum legată pentru totdeauna de acest omuleț care te privește cu ochi curioși.
Când îți strângi în brațe copilul pentru prima dată vezi viitorul în ochii săi și ți se pare că visezi, pentru că, în esență, un copil este un vis împlinit despre tine însuți.
P.S. Am scris acest text dintr-o răsuflare. Citindu-l acum, îmi dau seama că e cam siropos și plin de clișee. Sper să mă iertați și să mă înțelegeți. Bănuiesc că așa sunt tații de fetițe 😊
Sursă foto
stai sa vezi cand vii de la munca si fuge spre tine țipând „taaaati” :))
Abia aștept. Până atunci ne bucurăm de aceste momente 🙂