Ilinca vine la mine plângând și arată cu degetul spre genunchi: „Tatiii, buba! Am buba!” Eu: „Ah, te-ai lovit la picior. Hai să pupe tata și trece. Muah, muah, muah. Facem draga-draga. Gata! A trecut”.
După un timp o surprind cum cade și se lovește la frunte: „Buba! Am buba, tati!” Eu:„Ah, te-ai lovit la cap. Hai să pupe tata și trece. Muah, muah, muah. Facem draga-draga. Gata! A trecut”.
Câteva ore mai târziu vine din nou la mine plângând și arată cu degetul la fund: „Tatiii, buba! Buba!” Eu: „Ah, te-ai lovit la fund. Du-te la mami…”
***
Încerc s-o îmbrac pe fiică-mea cu un pulover. Ea dă să fugă. O prind. Se zbate ca o zvârlugă. Nu că nu ar vrea să fie îmbrăcată. Vrea. Dar de ce să faci lucrurile simplu și ușor când poți să le faci mai… interesant. Reușesc să-i trag puloverul pe jumătate: mâinile îi stau atârnate, capul înfășurat în material – nici încolo, nici încoace. Ea îl trage înapoi, eu înainte.
O aud cum se opintește să mă biruie. Vrăjmașul însă e mai numeros și mai puternic. După câteva clipe de luptă crâncenă simt cum se înmoaie și capitulează. Apoi îndârjirea cu care lupta împotriva mea se transformă brusc în panică. Își dă seama că nu vede și nu aude aproape nimic și că puloverul tras pe jumătate îi acoperă toată fața. După care o aud cu exclamă panicată:
– „Aaa!!! Unde sunt eeeu? Unde sunt eeeeeeu???”
***
Ilinca (drăgăstoasă): „Tati, bațe. V’eau bațe la tine”.
Eu: „Vrei în brațe? Hai aici să te drăgălășesc și să te pupăcesc”.
Tot Ilinca peste vreo 5 secunde: „Lasă-mă, lasă-mă (dă din picioare iritată). LASĂ-MĂĂĂ!!!”
Să ai o fetiță de 2 ani e ca și cum ai locui cu un spiriduș bipolar: acum te iubește de nu mai poate, câteva clipe mai târziu n-are chef să te mai vadă.
***
Ieșim din casă: eu, soția și Ilinca. Eu și Ilinca o luăm în față să aruncăm sacii de gunoi la ghenă. De vreo lună, Ilinca insistă să participe la această activitate, așa că îi dau ei să ducă sacii mai ușori cu deșeuri reciclabile. În drum spre ghenă trecem pe lângă 2 câini care-și așteaptă stăpânul să iasă din magazin. Când ajungem în dreptul lor, unul din ei se repede spre noi și începe să latre. Îl ocolim și trecem pe lângă el fără să-l băgăm în seamă. După care Ilinca se întoarce spre soție și îi strigă.
– „Mami, să nu vii pe aici. Aici e un câine care vorbește urât!”
***
„Tatiii, hai să vezi bucuțeleee!” Suntem în parc, lângă un lac. Ilinca o zbughește în față, se oprește la mijlocul unui podeț și îmi strigă cât poate de tare. „Tatiii, hai să vezi cum sar bucuțeleee!” O privesc nedumerit, roșesc involuntar. Trecătorii zâmbesc pe sub mustăți. Mă apropii de Ilinca în timp ce ea îmi repetă entuziasmată, arătând cu degetul său mic și puhav: „Uite, tati! Uite cum sar bucuțelete!”
Mi-a luat un pic până mi-am dat seama că era vorba despre broscuțe 🙂