„5 lucruri care mă enervează la adulți” de Ilinca Albu
Salut, mă numesc Ilinca, am 6 luni jumătate și l-am rugat pe tata să scrie acest articol în locul meu. Nu de alta, dar eu încă nu știu nici să vorbesc, d-apoi să scriu. Noroc că a învățat el să deslușească bebelușeza, altfel nu știu ce mă făceam.
Nu știu cum sunt adulții în general. Știu însă că, atunci când văd un bebeluș, încep să se maimuțărească și să facă tot felul de lucruri dubioase, de mă bagă în boale. Iată 5 lucruri care mă enervează cel mai mult.
1. Întrebările retorice
„Cine e cel mai frumos bebeluș din lume? Agugugiu! Cine e fetița tatei? Ce face minunea noastră? Uuu, dar cine a făcut căcuță?”
Aud întrebări de acest gen de câteva ori pe zi, în fiecare zi a săptămânii. Serios, care e rostul să mă întrebați la nesfârșit aceste lucruri dacă știți deja foarte bine răspunsul? Nu are niciun sens!
2. Mă amenințați că mă mâncați
Altă nebunie pe care o aud zilnic, mai ales din partea părinților și a bunicilor, de obicei însoțită de tot felul de interjecții. „Aaa, uuu! Am să te mă-nâââânc! O să-ți pap piciorușul! Mniom-mniom-mniom!”
Canibalilor! Eu încă nu știu ce înseamnă gluma, așa că vă iau de fiecare dată în serios. Uneori mă tem așa de tare încât fac pe mine de frică. La propriu.
3. Aceleași cântece și poezii
Ar trebui să existe examen pentru postul de părinte, iar una din condițiile obligatorii – să știi măcar vreo 20 de cântece și poezii. De câte ori pe zi poți asculta „cățeluș cu părul creț”, „vine moșul de la vie”, „elefantul Cici” și „oac diri-diri-dam”?
Același playlist de YouTube zilnic fără întrerupere! Om matur să fii și tot simți că o iei razna, d-apoi bebeluș. Actualizați-vă repertoriul! Mai puneți mâna pe o carte. N-are cum să strice.
4. Îmi cereți să zâmbesc mereu
„Zâmbește, bebe! De ce nu zâmbești?! Oare de ce nu zâmbește? Oare o doare ceva?” Eternele întrebări pe care le aud mai ales din partea bunicilor. Să vă întreb și eu ceva atunci: voi ați văzut vreodată un om care zâmbește non-stop? Nu cred.
Încercați să zâmbiți fără oprire măcar o oră să vedeți cum o să vă doară fața. Și atunci de unde vin așteptările acestea nerealiste și nejustificate, că mă enervez și îmi ies din… scutec.
5. Mă fotografiați toată ziua
Îmi faceți tone de poze și filmulețe. Zici că nu aveți altceva mai bun de făcut. Nici nu apuc să mă trezesc bine că îmi și băgați telefonul în față. „Uite cum a zâmbit! Uite cum și-a întins dovlecelul pe toată fața! Uite cum se strâmbă când e la băiță!”
Și apoi puneți pozele pe internet să mă vadă toată lumea cu fundul gol. Să vă spun un secret: în afară de bunici și câteva rude nimeni nu e interesat să mă vadă zi de zi pe Facebook sau pe Instagram. Like-urile sunt doar de ochii lumii. Încetați, vă rog!