Dacă ar mai fi trăit bunicul…

Se spune că cea mai fericită perioadă din viața unui om este cea în care DEJA are copii și ÎNCĂ mai are părinți. Iar dacă mai are și bunici, fericirea e de două ori mai mare.

Pe bunicul Teodor l-am cunoscut doar din ce mi-a povestit mama și bunica, pentru că el a murit cu câțiva ani înainte să mă nasc eu. Sunt însă câteva lucruri pe care le-am aflat despre el. Am aflat că a predat muzica și știa să cânte la vreo 3-4 instrumente, că a condus corul din sat și un ansamblu instrumental.

Am mai aflat că bunicul Teodor a lucrat aproape toată viața director de școală și a fost unul din cei mai respectați oameni din sat, pentru că avea câte o vorbă bună pentru toată lumea, chiar și atunci când alții foloseau cele mai aspre cuvinte.

Cea mai mare dorință a bunicului a fost ca măcar unul din fii sau nepoți să-i moștenească pasiunea pentru vioară. Astfel, de fiecare dată când se năștea un copil în familie, primul lucru la care se uita erau degetele bebelușului.

„Dacă sunt drepte și subțiri, este chip să iasă muzicant” spunea el.

Mă uitam azi la degetele drepte și subțirele ale Ilincuței și mi-am amintit de el. Dacă ar mai fi trăit bunicul, ar fi spus că Ilinca are degete care ar putea cânta cândva la pian, la chitară sau chiar la vioară.

Dacă ar mai fi trăit bunicul, ar fi zis că acestea sunt degete care ar putea alina sufletul prin muzică. Și ar fi fost foarte bucuros că strănepoata sa se luminează la față, atunci când aude muzica sau când îl aude pe tata cântând.

Dacă ar mai fi trăit bunicul, ar fi sperat că visul său se va împlini…

Scrie un răspuns

Scrie răspunsul pentru a comenta *