Printre cuvinte

Regionalisme şi expresii din Basarabia

Pe la mijlocul anului trecut am început să lucrez la două culegeri de regionalisme şi expresii locale. Luna trecută am publicat-o pe cea din zona Maramureşului, iată că a venit rândul şi celei de expresii din Basarabia. Nu de alta, dar ar fi fost păcat să nu fac acest lucru tocmai pentru zona în care m-am născut şi am crescut.

Am încercat să privesc graiul de dincolo de Prut prin ochii subiectivi ai unui călător poposit pentru prima dată pe acele meleaguri. Am descoperit o limbă cu o sonoritate şi un farmec aparte. Cu influenţe din slava veche, ucraineană şi chiar maghiară (făcând referire la legăturile strânse care au existat de-a lungul istoriei între Maramureş şi Moldova, mai întâi prin Dragoş, descălecător al Moldovei, iar mai apoi prin Bogdan Vodă care a pus începutul dinastiei muşatinilor).

Prezenta culegere evită enumerarea oricăror rusisme care au alterat, şi continuă să altereze graiul basarabenilor. M-am concentrat în schimb asupra cuvintelor româneşti mai vechi care sunt folosite în mod curent în acea zonă şi am găsit o limbă română încremenită undeva între anii 60-70 ai secolului trecut. Am încercat de asemenea să redau şi câteva elemente specifice din sonoritatea acestui grai, prezentând exemple caracteristice, dar şi referiri etimologice extrase din Noul Dicţionar al Limbii Române.

Româna vorbită între Prut şi Nistru este o microclimă lingvistică ce continuă să uimească. Astfel, pentru orice lingvist, Basarabia este o mină de aur, un portal care îţi permite să călătoreşti în timp. Vă urez lectură plăcută şi vă las să judecaţi dacă încercarea mea a fost sau nu reuşită. Rog să puneţi eventualele greşeli sau scăpări pe seama aprecieri deosebite pe care o simt faţă de acele locuri.

Click aici pentru a vizualiza culegerea

5 Comments

  1. Salut Sergiu si multumesc pentru commentariu. Din pacate asa zisu-ul dictionar spre care ai postat tu linkul contrazice cam tot ce am vrut sa prezint eu in culegerea mea. Eu am selectat doar regionalismele romanesti cu specific basarabean, pe cind acest „dictionar” se axeaza doar pe rusismele care ne-au invadat limba, majoritatea din ele fiind cuvinte vulgare de slang.

  2. Am gasit 8 regionalisme pe care nu le cunosteam sau nu l-am auzit pana acuma. Astea nu sunt specifice basarabiei, sunt specifice moldovei. Eu sunt din Roman si nu am cunoscut basarabeni decat mult incoace dupa revolutie. Moldova nu are regionalismele impartite pe prut. Diferentele sunt intre sud si nord.

  3. Ai dreptate, aceeasi limba romana este vorbita pe ambele maluri ale Prutului. Tocmai de asta am evitat sa includ in culegere "rusismele" care s-au infiltrat in vorbirea basarabenilor. Totusi graiul moldovenilor dintre Prut si Nistru a suferit numeroase modificari de-a lungul timpului, iar eu m-am straduit sa culeg cuvintele si expresiile specifice folosite prin satele din nordul Basarabiei.

  4. buna,

    a cadea – a obosi
    Ex. Ce-am mai cazut, cat am ridicat dealul !

    Biscufituri – feluri de mancare mai speciale.

    "gagalishi" – stiuleti mici de porumb

    A bate – a hamai
    Ex. Ia vezi ce bate cainele 😉 – nu stiu cat e de corect, dar stiu ca pe la noi se utilizeaza asa zisa expresie 😉

    un dărăb – o bucata mai mare de paine

    Probabil corespund mai mult sau mai putin criteriului dupa care le selectasesi, dar cel putin nu sunt rusisme.

    Ceea ce am vrut sa zic e ca sunt indragostita de specificul limbii vorbite in nordul Moldovei. Sunt atatea expresii si cuvinte (cum ai zis si tu – nu vorbesc de rusisme, de ex. mamea mea este o sursa nesecatuita de astfel de cuvinte, cind merg acasa, permanent vin cu vreo expresia (pe care aici nu prea o folosesc) de ma intreaba oamenii ce am vrut sa zic cu aia – le folosesc in contexte mai putin oficiale.

    Mi-a placut culegerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button