Învățături din Dunele lui Frank Herbert
Prin toamna anului trecut m-am apucat să citesc cărţile din seria Dune. Hotărîrea a venit după ce am fost obrăzat de un coleg. „Albule, te lauzi că eşti mare amator de lectură. Apoi dacă nu ai citit Dunele lui Frank Herbert, care e tata lor în materie de literatură SF, nici nu avem despre ce vorbi”.
Pus în faţa acestui fapt împlinit, am mers la bibliotecă, am găsit cărţile şi m-am pus pe citit. Le-am dat gata pe primele 3, am văzut şi filmele şi am înţeles de ce Dune este o lectură obligatorie pentru orice iubitor de literatură, nu de alta, dar este considerată cea mai bine vîndută carte SF a tuturor timpurilor.
Vă prezint mai jos nişte fragmente selectate din cele trei cărţi:
”Un obiect văzut de la distanță nu-și dezvăluie decât principiul […] Ceea ce este sumbru și rău va rămâne rău oricare ar fi distanța”. (p. 48)
”Puterea cunoaște limite, rosti Paul. Iar cei ce-și pun speranțele într-o constituție sfârșesc întotdeauna prin a descoperi acest lucru. […] Constituțiile devin forma supremă a tiraniei. Ele organizează puterea pe scară largă pentru a nu mai putea fi răsturnată”.
„Constituția nu are conștiință. Ea este o mobilizare a puterii sociale. Îi poate zdrobi, deopotrivă, pe cei mari și pe cei mici, înlăturând orice demnitate, orice individualitate. Are un punct de lucru instabil și nu cunoaște limite”. (p. 62-63)
”Unii susțin, zise Scytale, că popoarele preferă o ocârmuire imperială fiindcă spațiul este infinit. Oamenii s-ar simți singuri fără un simbol unificator. Pentru cei singuri, Împăratul reprezintă o certitudine. Ei pot să se întoarcă spre el și să spună: ”Iată-l, există. El ne unește pe toți”. Poate că și religia servește aceluiași scop, Sire”. (p. 100)
”Carnea cedează, gândi el. Eternitatea își înapoi ceea ce-i aparține. Trupurile noastre au agitat, o vreme, apele. O vreme, am fost intoxicați de dragoste de viață, de dragoste de sine, o vreme, am nutrit câteva idei stranii, înainte de a ne supune instrumentelor Timpului.” (p. 124)
”Între dușmani și prieteni linia despărțitoare e câteodată subțire ca firul de ață, zise Bijaz. Când această linie dispare, nu mai există nici început, nici sfârșit.” (p. 168)
”Fiecare minut de zăbavă, zise piticul, prelungește… prelungește prezentul!” (p. 169)
”Politica nu se construiește pe dragoste, zise el. Poporul nu e interesat de dragoste, care comportă prea multă dezordine. Poporul preferă despotismul. Excesul de libertate nu generează decât haos. Și nu putem accepta asta, nu-i așa? Dar cum să împletești despotismul cu dragostea?” (p. 178)
”Ce-i legea? O formă de control? Legea filtrează haosul, lăsând să treacă… ce? Acalmia? Legea… idealul nostru cel mai elevat și natura noastră cea mai josnică. Nu privi prea îndeaproape legea. Daca-ai s-o faci, vei descoperi interpretările raționalizate, cazuistica legală, precedentele comode. Și vei descoperi acalmia, care nu-i decât un alt cuvânt pentru moarte”. (p. 178)
sursă foto