În umbra uriașului (2)
fragmente din ultima carte din seria Ender Umbra Uriaşului de Orson Stott Card – continuarea articolului precedent…
Al meu, al meu, al meu. Era blestemul și puterea oamenilor – ceea ce vedeau și îndrăgeau trebuiau să posede. Nu puteau să împartă cu alți oameni decât dacă îi percepeau și pe aceștia ca fiind întrucâtva ai lor. (pag. 179)
Un războinic adevărat urăște războiul. (pag. 344)
Nimeni nu crede întotdeauna în totalitate ceea ce spune. Chiar dacă sunt convinși că spun adevărul, întotdeauna se ascunde ceva în spatele cuvintelor lor. (pag. 188)
– Și nu cumva zeii au aranjat ca eu să am toate acestea?
– A fost un lanț neîntrerupt de cauze și efecte care duce înapoi în timp până la prima ființă umană care nu a fost maimuță. Și chiar mult mai în urmă, până la formarea planetelor în jurul soarelui. Dacă vrei să numești asta Dumnezeu, n-ai decât. (pag. 204)
Războaiele se inventează ori de câte ori cineva e atât de dornic de dominație încât nu poate să lase în pace națiunile pașnice. (pag. 232)
Erevanul n-o să-ți simtă lipsa. Orașelor nu le e niciodată dor. Ele își văd de treabă și pentru ele noi nu avem nici o importanță. De asta urăsc eu orașele. Și asta e adevărat și pentru întreaga rasă umană, gândi Petra.
– Cred că e un lucru bun că viața merge înainte. Ca apa dintr-o găleată. Dacă scoți puțină apă, se umple la loc.
– Când copilul meu pleacă, nimic nu mai poate umple golul, zise mama. (pag. 271- 272)
Ce a fost în realitate Tiberiu? O dovadă tristă despre cum sunt conduse, în mod inevitabil, imperiile. Pentru că în vârful imperiilor se ridică birocrații intriganți, asasinii, dictatorii militari. (pag. 371)
Cred că e imposibil să înțelegi cu adevărat pe cineva, să știi ce vor, ce cred, și să nu-i iubești așa cum se iubesc ei. (pag. 408)