Cum să bei țuică ca un sportiv adevărat

sezi-bland-si-bea-o-palincaAnte scriptum

Oamenii care țin țuica în sticle de plastic și păstrează eticheta originală sînt niște bandiți. După părerea mea ei ar trebui obligați să o dea jos prin LEGE. În felul acesta oamenii cinstiți, inocenți și modești ca mine nu ar păți ceea ce-am pățit eu.

Scriptum

Era o zi caldă de vară. Și cînd zic caldă, mă refer la zilele acelea caniculare în care soarele te trăsnește în cap de nu știi pe ce lume ești. Mă întorceam acasă transpirat și obosit după o oră de fotbal în care alergasem prin soare ca un apucat.

Tîmplele îmi pulsau ritmic un tiki-taka amețitor, gîndurile mi se amestecau în cap ca o ciorbă pregătită de o gospodină nepricepută, iar gura îmi era mai uscată ca cel mai secetos loc din cel mai arid deșert. Abia așteptam să ajung acasă unde știam că mă aștepta o sticlă de apă parțial decarbogazificată de la Tușnad.

Mă vedeam deja cum deschid frigiderul și de acolo apare ea răcoritoare ca o briză, cum i se preling mici picături de apă pe ambalaj, cum o desfac și torn în mine licoarea dătătoare de viață. Pe cînd am ajuns în fața blocului eram în stare să beau jumătate de sticlă dintr-o singură înghițitură, așa de sete îmi era.

Iată-mă în sfîrșit acasă. Descui ușa și observ sticla pe masă. Îmi trece prin cap să-l dojenesc pe colegul de apartament că uitat să o pună înapoi la rece. Mă reped în schimb spre masă, apuc sticla, o desfac și încep să beau.

Citeşte tot articolul

Cum să dormi pe canapea după ce ți-ai cumpărat saltea Dormeo

Ante scriptum

Acest articol nu e o reclamă la saltelele Dormeo, ci o pățanie care li s-a întîmplat unor prieteni de-ai mei. Aveți mai jos povestea așa cum am auzit-o plus înfloriturile bloggeristice de rigoare. Deci să purcedem la poveste că înainte mult mai este!

saltea-dormeo-canapeaPoveste

”Albule, zi-mi ce să fac că sînt disperată! Mă doare spatele și îmi stă gîtul țeapăn de zici că am înghițit o greblă. De o săptămînă încoace nimc nu-mi mai place că dorm ca pe ace. Și totul din cauza saltelei Dormeo, bat-o soarele cine-o făcut-o!

Zici să mă calmeeez? Da eu nu-s nervoooasăăă, deloooc!!! Mno, poate un pic… mai mult. Stai că mă liniștesc și-ți povestesc lucrurile de la capăt. Uf! Deci tăt năcazul o început în ziua în care am decis să schimbăm salteaua.

Ni s-o părut nouă că salteaua nostră veche e prea veche și am decis să luăm alta nouă (știu, pleonasmele astea). Am văzut oferta de la Kaufland, am strîns puncte bonus și am luat mult reclamata saltea Dormeo.

Citeşte tot articolul

Despre vise și castraveți

cucumber on the white backgroundUn rrom era la furat într-un lan de castraveți. Paranteză: am folosit cuvîntul rrom, pentru că celălalt e interzis, să nu credeți însă că sînt xenofob sau că afirm că rromii sînt hoți. Departe de mine acest gînd. Pur și simplu așa am auzit pățania. Prin urmare așa v-o și spun.

Așadar un rrom era la furat într-un lan de castraveți de unde fura… ați ghicit: castraveți. Paranteză: să nu vă imaginați că acest articol face reclamă ascunsă la castraveți. Nicidecum, deși, sincer să fiu, îmi plac aceste curcubitacee, mai ales în salatele cu multă salată.

Dar să revenim la povestea noastră. Așadar un rrom era la furat într-un lan de castraveți. Era noapte, liniște, cîntau greierii, așa că pe om l-au furat gîndurile. ”Să zicem că fur doi saci de castraveți, se gîndea el. Mă duc mîine la piață și îi vînd.

De banii care-i fac îmi cumpăr două găini și un cocoș. Găinile o să facă ouă și o să cadă cloște, o să am pui. Peste 1 an o să vînd toate găinile și o să-mi cumpăr porci. Porcii o să crească mari și frumoși.

În cîțiva ani o să am o adevărată fermă. De banii pe care-i iau pe porci o să-mi cumpăr pămînt. Pe o parte din el pun livadă, pe celaltă – castraveți, pepeni și dovlecei, iar în jurul pămîntului o să instalez sîrmă ghimpată. Nu de alta, dar e plin de hoți în lumea asta.

Furat de gînduri, hoțul făcu o mișcare greșită și răsturnă sacul. ”Cine-i acolo, cine umblă pe lanul meu?” strigă el cufundat în vise. Strigătele au fost auzite de paznic care s-a înfățișat neîntîrziat și l-a cășunat pe sărmanul om cu bătaia.

Uite așa au fost călcate în picioare odată și pentru totdeauna visele lui de a deveni agricultor. Sfîrșit.

Sursă foto

Citeşte tot articolul

Vreau să mă apuc de fumat, dar nu găsesc…

fumator-inrait-bani…voință și ambiț. Toate țigările să apeleze la mine!

V-am povestit în acest articol cum au năvălit într-o bună zi peste mine banii și cum s-au înmulțit pînă n-am mai avut loc de ei în casă. Am încercat să fac față acestei invazii monetare cheltuind în stînga și-n dreapta, dar n-am reușit.

De aceeam am decis să mă regrupez și să încerc o altă abordare. Citisem undeva că dependenții de droguri sînt în stare să toace averi întregi într-un timp record și atunci mi s-a aprins beculețul. ”Gata, mi-am zis eu entuziamat, mă apuc de droguri!”

Și ca să nu sar calul din prima, am decis să încerc treptat și sistematic diferite metode. Primul pe listă a fost fumatul. ”Cît de complicat poate să fie? mă încurajam eu pe mine însumi. Tot ce trebuie să faci este să cumperi țigări și să le fumezi. La un moment dat tot s-a lega ceva de mine!”

Mă și imaginam deja cum ies cu prietenii în oraș, cum îmi aprind tacticos o pipă, suflînd meditativ rotocoale. ”Vă deranjează cumva fumul? îi întrebam eu pe cei din jur amuzat. Atunci stați acasă!” și continuam să bag țigară după țigară.

Citeşte tot articolul

M-au dat banii afară din casă

bani-in-frigiderS-a întîmplat acum 3 ani. Într-o dimineață mi-a bătut cineva la ușă. ”Cine e?” am întrebat eu pe jumătate adormit. ”Noi, banii”, mi-a răspuns o voce foșnită. M-am uitat prin vizor. De dincolo mă priveau fix niște bancnote.

”Pe cine căutați?” ”Pe tine, am auzit că ne-ai chemat”, s-a auzit din nou vocea. Am stat cîteva secunde în cumpănă după care m-am pornit înapoi spre pat. Pe la jumătatea drumului am auzit din nou bătăi în ușă moment în care mi-a sărit țandăra.

Am revenit cu pași largi și hotărîți și am deschis larg și hotărît ușa. Mare greșeală, căci în momentul următor au năvălit val-vîrtej înăuntru mii de bancnote de toate tipurile, culorile și valorile de parcă s-ar fi descărcat peste mine un tir de bănet.

De atunci banii s-au instalat comod în casa mea și nu vor să mai plece. Sînt peste tot: în dormitor, în debara, în baie, în frigider. Nu mai am loc unde să stau de ei în casă… și se înmulțesc pe zi ce trece.

Citeşte tot articolul

Cum să scapi cheile de la balcon și să le recuperezi ca un boss

iar-este-luniAnte scriptum

Intenționam să public azi un articol serios despre tensiunile din Crimeea. Avînd în vedere însă că e luni dimineață, am decis să o iau mai ușurel și să vă povestesc o pățanie amuzantă care mi s-a întîmplat ieri.

Articolul despre Ucraina va trebui să mai aștepte un pic că doar nu dau… rușii (de fapt stai… că exact asta fac). Pentru cei obișnuiți cu năravul lor însă lucrul acesta nu poate fi nicidecum o premieră. Dar să revenim la pățaniile noastre.

Scriptum

Se ia așadar una bucată fecior care se trezește cu fața la cearșaf. Încă amețit de somn, sus-numitul iese pe balcon să se dezmorțească înșfăcînd din mers o perie de haine și o pereche de pantaloni cu scopul de a-i curăța nițel în locurile esențiale.

În buzunarul mic al pantalonilor se află o legătură de chei șturlubatice care plonjează subit și dintr-odată în aer și aterizează pe terasa vecinului de jos, vecin plecat de 2 ani în Anglia unde și-a deschis firmă și cîștigă ‘j de mii de lire.

chei-sfoara-magnetProblemă

Cum recuperezi cheile de la casa, bicicleta și inima feciorului avînd în vedere că între cele două nivele este o înălțime de aproximativ 3 m și nici un punct de sprijin?

Varianta 1

Încerci să cobori pe balcon și să sari pe terasă pînă cînd colegul de apartament te convinge că nu e deloc o idee bună și că ”bă, moldovene, ești bolund sau ți-i dor de mîncarea de la spital?!”

Citeşte tot articolul