Noaptea muzeelor la Baia Mare

Sîmbătă trecută a fost mare vîlvă în Baia Mare pentru că în noaptea dintre 14 şi 15 mai au fost deschise uşile la toate muzeele din oraş. Pentru un român adevărat, tot ce e gratis e mai mult decît binevenit, aşa că am mers şi eu frumos şi organizat să mă cultivez niţel.

Prima oprire am făcut-o la biliard, pentru curaj. După care ne-am îndreptat spre Muzeul de Mineralogie în care am intrat pentru prima dată (spre ruşinea mea) de cînd locuiesc în Baia Mare. Eu ca şi tătă lumea am doi ochi – unu avizat şi altu nu prea. Cel avizat a fost obosit de la ţintitul în bile de mai devreme, aşa că la muzee l-am folosit mai mult pe celălalt.

La ieşire am fost cu toţii de acord că experienţa a fost interesantă. În viaţa mea nu am mai văzut atîtea chietre grămadă de toate formele şi culorile . Poate data viitoate luăm şi un ghid care să ne povestească despre ele.

Următoarea destinaţie a fost Planetariul unde erau instalate două telescoape. M-am belit ca un chior în ele şi după multe încercări am reuşit să admir luna şi planeta saturn împreună cu satelitul ei Titan (de asemenea şi vreo cîteva fetişcane simpatice ce aşteptau la coadă).

De acolo ne-am îndreptat spre Muzeul de Istorie de unde răzbăteau acorduri de chitară sub lumina pîlpîitoare a făcliilor. Am ascultat, ne-a plăcut. Am făcut o tură rapidă printre oale, ulcele, săgeţi, hărţi şi arme medievale. Am privit harta României mari dintre războaie şi am oftat. Mi-am făcut poză cu stema ţării Moldovei şi inima mi s-a umplut de mîndrie.

I-am mulţumit în gînd celui de sus pentru apă caldă, lumină electrică, canalizare şi internet după care am decis că ce e prea mult strică. Aşa că am mers în club unde am servit ca tot omul o bere şi am scuturat gîndurile rele adunate preste săptămînă.

Rezultate alegeri locale Baia Mare

Catalin Chereches 51,66% – 18.298 voturi
Mircea Dolha 23,34% – 8.268 voturi
Mihai Patrascu 13,07% – 4.631 voturi
Vasile Vlasin 4,68% – 1.656 voturi
Doru Dancus 3,93%- 1.393 voturi
Ciprian Chereches 2,18% – 772 voturi
Petru Tomoioaga 1,14% – 404 voturi

Rezultatele finale alegeri locale Baia Mare (8 mai 2011) Sursa citynews.ro

Azi e ziua bărbaţilor

Dragi feciori, oameni însuraţi şi alţi purtători de testosteron! Merge vorba în sat că azi ar fi ziua bărbatului. Cică s-au tot plîns unii din noi de descriminare (ce vremuri am ajuns?!). Adică de ce au femeile o zi a lor, iar noi bărbaţii – nu? Aşa că mai mulţi oameni de ştiinţă şi cercetători britanici au gîndit asupra acestei probleme şi au hotărît ca 5 mai să fie ziua noastră, a bărbaţilor.

Nu ştiu cît de bine o să prindă iniţiativa, eu cel puţin mă îndoiesc. Sînt curios cîţi dintre noi se vor bucura de un tratament special astăzi, cîţi vor primi ceva de la reprezentantele sexului frumos din viaţa lor (şi nu mă refer neapărat la ceva material).

Dacă facem o comparaţie simplă cu 8 martie. În acea zi toate localurile din oraş se întreceau în oferte speciale, toate magazinele erau burduşite de cadouri, florăriile au triplat preţurile, iar cluburile s-au animat cu masculi feroce oloieţi din cap pînă în cele mai ascunse locuri ce dansau languros la bare, aducînd populaţia feminină în delir.

Astăzi nu se întîmplă nimic interesant (cel puţin în Baia Mare). Vine ceva DJ-iţă în nuş ce club, primeşti o bere gratis la 5 cumpărate în nuş ce bar şi cam atît. Se presupune că noi bărbaţii nu avem nevoie de o ocazie specială pentru a ne simţi bine, că sîntem nişte insensibili preocupaţi doar de 2-3 lucruri şi atunci cînd găsim pe cineva să ni le ofere, putem spune cu mîna pe inimă că avem o viaţă fericită.

Şi cu asta mi-am încheiat pledoaria. Aştept părerile şi reacţiile voastre…

Puii, cloștile și nunta prințului William

Ieri în gospodăria omului alb a avut loc un eveniment marcant. Cu excepția nunții prințului William despre care s-a tot scris și vorbit și asupra căreia nu o să insist, tot ieri au văzut pentru prima dată lumina soarelui 32 de puișori mici și drăgălași.

Aceștia au făcut pentru prima dată contact cu lumea de afară sub protecția a două cloști gata să îi apere de orice primejdie. Curtea s-a umplut de mișcarea și sunetele a unor ghemotoace galben-aurii care țopăiau sub razele calde ale soarelui de aprilie, reamintindu-ne parcã de miracolul vieții…

Am găsit raiul femeilor

Weekend-ul trecut eram prin mall la vînat de reduceri şi am dat întîmplător de raiul femeilor. Nu ştiu cum altfel aş putea să numesc raionul din imagine – acest loc al abundenţei de lenjerie intimă pentru femei.

Din modesta mea experienţă ştiu că sexul slab are o slăbăşiune (a se citi febleţe) faţă de tot ceea ce înseamnă cordeluţe, breteluţe, jartier…uţe, bikinei şi chiloţei precum şi alte asemenea accesorii ridicătoare de… moral.

Prin urmare, dacă există în oraşul ăsta un rai al femeilor, raionul de lenjerie intimă din imaginea alăturată este un loc al făgăduinţei pentru multe din reprezentantele sexului frumos din această zonă. Probabil că femeile vor confirma acest lucru.