Jurnal de bord

Bear Grylls, Marcel Proust și covrigii buzoieni de la Boromir

Covrigi buzoieni de la BoromirA fost odată ca niciodată o trupă de prieteni petrecăreți, mari amatori de drumeții și excursii aburcătoare de adrenalină. Și uite că într-o vară, într-un sfîrșit călduros de săptămînă, prietenii noștri hotărăsc să meargă cu cortul la munte, la soare unde piscurile sînt goale, piscuri adevărate escaladează-le pe toate.

Tanti Romica Jurca pe de-o parte și Busu cel înțelept pe alta anunțaseră pentru acel week-end cod galben de culoarea malțului cu ploi și vijelii. Dar asemenea detalii minore nu erau în stare să-i descurajeze cîtuși de puțin pe excursioniștii noștri temerari.

Au făcut vreo 50 de km cu mașina din Baia Mare după care au mai urcat încă vreo 10 cu rucsacurile în spate și cu sticlele de horincă zăngănindu-le vesel la șold. Au instalat tabăra și au purces la ocupațiile clasice pentru asemenea ieșiri.

Focul ardea zglobiu, sticla cu horincă trecea din mînă în mînă sub ritmul toasturilor, bancurilor și pățăniilor în timp ce acordurile de chitară trezeau la viața ecouri demult uitate.

Toate bune și frumoase pînă în momentul în care cerul s-a zborșit, s-a scremut și a început să le toarne în cap prietenilor noștri fulgere luminoase și nenumărate picături udătoare de tot ce e uscat.

”Stați liniștiți că trece”, declară unul dintre drumeți spre dimineață după ce 3 din 4 corturi le-au fost inundate. ”Amu cît poate să plouă: o zi, două, o săptămînă?!” întrebă el retoric în a doua zi de ploaie torențială. Duminică dimineață apele continuau să-i atace cu aceeași putere.

Mîncarea și băutura li se terminase demult așa că mațele lor cîntau în cor simfonii prevestitoare de canibalism. ”Eu am citit cartea lui Bear Grylls despre cum să supraviețuiești în munți” încercă să-i liniștească unul. ”Mda, hai să ne apucăm să mâncăm rahat de urs, viermi de copac și niște păianjeni la desert!” răspunse altul.

Deodată s-a auzit un foșnet, prietenii au încremenit în poziții concentrate în timp ce lăutarul cotrobăia ghemuit prin husa de la chitară, scoțînd în cele din urmă la iveală o pungă mare de covrigi Boromir pe care a desfăcut-o ca pe o ofrandă adusă zeilor.

Covrigii de Buzău de la Boromir – împarte-i cu toată lumea!” declară el teatral ca vocea din reclamă. Multe le-a fost dat să guste la viața lor prietenilor noștri, dar în acel moment magic ei erau convinși că acei covrigei crocanți de Buzău erau cel mai gustos lucru pe care l-au mîncat vreodată.

Ploaia s-a oprit în cele din urmă, prietenii noștri au ajuns întregi înapoi la Baia Mare, dar gustul covrigeilor le-a rămas pentru totdeauna în suflet la fel ca madlenele din copilăria lui Marcel Proust…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button